Străzile Constanței vor fi eliberate de zeci de vehicule abandonate sau fără stăpân
Articole de la același autor
Săptămâna aceasta, oamenii legii vor desfășura o nouă acțiune tematică de eliberare a domeniul public de vehicule abandonate. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat o dispoziție de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002, a 40 de vehicule, din care 31 abandonate și nouă fără stăpân. Potrivit angajaților primăriei, acestea vor fi transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Câmpul cu Flori. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța. În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922 sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail [email protected].