Strigătul de ajutor al celor lipsiţi de lumina zilei! "Ne este greu deoarece în mijlocul trotuarului au fost puși stâlpi"

La ora actuală, în România trăiesc aproximativ 90.000 de persoane cu deficiențe de vedere și nevăzătoare, din care o mie numai în judeţul Constanţa. Filiala judeţeană a Asociaţiei Nevăzătorilor are membri cu handicap vizual grav, accentuat și mediu. Chiar dacă este cumplit să trăiască fără vedere, aceşti oameni sunt nişte luptători şi încearcă să se bucure în fiecare zi de viață, aşa cum este ea, bună sau rea.

Nicio zi nu este la fel pentru oamenii nevăzători din judeţul nostru. Deşi sunt lipsiţi de lumina zilei, merg la muncă (unii dintre ei), îşi fac piaţa, îşi plătesc facturile, se plimbă. Într-un cuvânt, încearcă să aibă o viaţă normală, cât se poate… Principala lor problemă este că, atunci când ies din casă, riscă să se împiedice, deoarece în municipiul Constanţa nu au fost montate pe nicăieri sisteme de accesibilizare dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere.

Părerea lor este că, de fapt, municipalitatea nu se implică suficient în accesabilizarea nevoilor persoanelor cu deficienţe de vedere, afirmând că modernizarea oraşului Constanţa lasă de dorit.

„Ni se pare inadmisibil ca în mijlocul trotuarului să fie puşi stâlpi, printre care să nu aibă acces nici nevăzătorii, care se orientează în spaţiu cu ajutorul bastonului, şi nici persoanele cu handicap, care nu se pot strecura printre acei stâlpi montaţi pe carosabil. De asemenea, nici covorul tactic nu este făcut corespunzător. Trebuia respectat un plan, dar nimeni nu a avut intenţia de a ne întreba nimic şi pe noi, cei care ne pricepem la aceste sisteme de accesibilizare. Mai mult decât atât, nu am fost primiţi niciodată în audienţă la domnul primar Vergil Chiţac în cei patru ani de mandat. O altă mare problemă a nevăzătorilor este lipsa locurilor de muncă. Din păcate, angajatorii evită să încadreze în câmpul muncii persoane cu deficienţe de vedere. Singurele locuri în care pot lucra membrii asociaţiei sunt unităţile sanitare, care au nevoie de maseuri", a declarat preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor, Iulian Iova.

Dar, cum am menţionat în rândurile de mai sus, aceşti oameni minunaţi sunt nişte luptători, care au demonstrat că problemele de sănătate cu care se confruntă nu-i vor pune niciodată la pământ. „Eu sunt nevăzător din naştere şi în cei 65 de ani de viaţă m-am adaptat, am învăţat să mă descurc oriunde m-aş duce. Am urmat Şcoala de nevăzători de la Târgu Frumos, Iaşi, pentru că era greu în copilărie să fac faţă unei şcoli de masă, întrucât nu aveam aceste elemente asistive, cum sunt cele din ziua de azi", a declarat Gigică Eftimie, pentru „Cuget Liber”.

Liliana Radu încearcă să se bucure de restul de vedere pe care îl mai are, deşi dioptriile de -29 pe care le are la ochelari nu-s mici deloc. „Am probleme cu vederea de la un an şi trei luni, motiv pentru care am urmat o şcoală specială, aceeaşi ca şi colegul meu. Acolo, aveam o oră pe săptămână, în care ne învăţau cum să folosim bastonul. Cu toate acestea, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce avem şi facem tot posibilul să ne descurcăm", a precizat femeia. Nici Mariana Globaru nu vede deloc, femeia născându-se aşa. Din această cauză, foloseşte vocea telefonului peste tot, chiar şi în casă, pentru ghidaj, pentru citit, gătit. Cu toate acestea, nu se plânge. Ba dimpotrivă, este foarte curajoasă şi încearcă mereu să se descurce singură, fără a apela la ajutorul celor din jur. În plus, a lucrat timp de 21 de ani la Policlinica nr. 2 ca maseor, dar în cele din urmă a fost nevoită să se pensioneze.

Alţi semeni de-ai lor ne-au declarat că un alt dezavantaj este că instituţiile, localurile nu dispun de sisteme audio, nici casele de self service și nici punctele de ridicare a comenzilor. În aceste condiţii, chiar dacă persoanele nevăzătoare reușesc să se adapteze la orice situație prin diferite metode, în special cu ajutorul telefonului, uneori le este foarte greu să își folosească telefoanele din cauza comentariilor răutăcioase ale celor din jur.