Șunca și palinca vândute pe tarabele din Piața Tomis III, în vizorul Protecției Consumatorilor

1084
Șunca și palinca vândute pe tarabele din Piața Tomis III, în vizorul Protecției Consumatorilor - 77934389da45cc85231c9109829dbd2a.jpg
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au controlat, vineri, producătorii particulari din Piața Tomis III. Verificările au scos la iveală că, printre legume și fructe, erau comercializate șuncă și palincă, fără respectarea prevederilor legale.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Constanța și-a îndreptat atenția, de la 1 septembrie, către modul în care sunt comercializate produsele în piețele agroalimentare din municipiul Constanța. După Piața Balada, controlată în urmă cu o săptămână, a venit rândul pieței din Tomis III să fie călcată, vineri, de comisarii CRPC.
Prima oprire a fost la patiseria aparținând SC Rotastelnic SRL, situată în vecinătatea Autogării Nord, unde comisarii au întâmpinat dificultăți în a intra în unitate. Vânzătoarea, speriată, a refuzat inițial să le permită comisarilor accesul în patiserie, pe motiv că lipsesc patronii. Abia după ce a aflat că obstrucționează un act de control și s-ar putea alege cu dosar penal, a descuiat ușa.
În urma controlului, unitatea a fost amendată cu 10.000 de lei pentru deficiențele constatate. Concret, crema de ciocolată nu era păstrată în frigider, iar poșetele angajatelor erau agățate într-o toaletă. Pentru obstrucționarea actului de control nu s-a mai luat nicio măsură, a afirmat Rodica Mocanu, purtător de cuvânt CRPC Constanța, de vreme ce verificările au fost totuși efectuate. Anda Megulet, reprezentanta patiseriei, a susținut: "Ținem crema de ciocolată în frigider, dar acum era pe masă pentru că a fost folosită. Oricum, controlul este binevenit".

Reclamație privind calitatea miezului de nucă
Controlul a continuat cu o descindere printre tarabele din Piața Tomis III, fiind vizați producătorii particulari care comercializează miez de nucă. "Am primit o reclamație că miezul de nucă din Piața Tomis III ar avea deficiențe organoleptice", a declarat Rodica Mocanu. Au fost verificați trei producători care aveau la vânzare miez de nucă, dar nu au fost găsite deficiențe calitative. Comisarii CRPC au descoperit însă că mai mulți comercianți aveau la vânzare palincă, în sticle de plastic, neetichetate și netimbrate corespunzător. Totodată, vindeau și bucăți de slănină, care nu erau păstrate la temperaturi corespunzătoare, ci erau puse direct pe tarabă. "Trei producători particulari au fost amendați cu câte 3.000 de lei", a afirmat Rodica Mocanu.
Decizia a stârnit indignarea comercianților. "Aseară (n.r. joi seară) am venit de acasă, de la Sighetul Marmației și abia le-am pus la vânzare. Le scoatem dacă trebuie, dar ce mai avem voie să vindem ca să câștigăm și noi un ban cinstit?", a exclamat unul dintre comercianții sancționați.
De altfel, o parte dintre cei care vindeau palincă, în momentul în care au văzut că vecinii lor de tarabă sunt trași la răspundere, s-au grăbit să ascundă sticlele cu alcool.
Controlul comisarilor CRPC nu a fost văzut cu ochi buni nici de consumatori. "De ce vin să verifice aici? Să meargă în piețele unde este mizerie! Prefer să cumpăr slănină de la ei, de pe tarabă, decât din vreun magazin alimentar unde îmi dau produse învechite", ne-a spus Aneta Rădulescu, o clientă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.851 secunde