Suporterii români vor să coloreze Munchen-ul în roșu, galben și albastru

217
Suporterii români vor să coloreze Munchen-ul în roșu, galben și albastru - meci-romania--1718537665.jpg

Articole de la același autor

Germania este în sărbătoare! A început Euro 2024, cu un triumf al ţării gazdă în fața Scoţiei. Sâmbătă, în a doua zi a competiţiei, a venit rândul spaniolilor, croaţilor, italienilor şi albanezilor să treacă prin mari emoţii.


Luni, ne pregătim noi. După opt ani de așteptare şi speranțe, echipa României revine pe scena fotbalului european. Această calificare a stârnit un val de entuziasm în rândul suporterilor români, care s-au mobilizat în număr mare şi sunt deja la Munchen, transmit stirileprotv.ro


Potrivit estimărilor, luni vor fi peste 30.000 de români pe stadion. Aceşti patru frați sunt deja la Munchen, gata să intre în atmosferă: „Din București, să susținem echipa României. Am venit de ieri”.


„Abia aşteptăm ora meciului, să susţinem România şi să batem cu 2-1”.


„Este un meci greu, echipa Ucrainei are cel puțin statistic jucători mai valoroși decât ai noştri. Dar se ştie că noi ne-am mobilizat de fiecare dată și am făcut meciuri frumoase. În concluzie, cred că o să câştigăm cu 3-1” spun suporterii noștri.


În Munchen locuiesc în jur de 20.000 de români, iar în toată Bavaria sunt peste 200.000. În aceste condiţii, ai noştri vor să coloreze oraşul în roşu, galben și albastru. Gabi Vasile și fiul lui au ajuns tocmai din Detroit, special pentru meciurile naţionalei. La fel ca ei, şi-au anunţat prezența zeci de familii de peste ocean.


Gabi Vasile: „Suntem români plecaţi de peste 25 de ani. Venim cu copiii să le arătăm România. Ne dorim să câştige, bineînțeles”.


Tony Vasile: „Sper să câştigăm şi să ne ducem mai departe, să ieşim din grupe”.


Reporter: Ai şi un scor?


Fiul: „2-0”.

Tatăl: „Eu mă mulţumesc şi cu 1-0”.


Reporter: „Românii au început deja să sosească la Munchen şi se pregătesc pentru marele meci de luni. Cu toții sunt foarte optimiști și sunt siguri că România va câştiga.”


„Câştigăm, câştigăm. 2-1”, spun, optimiști, alți suporteri români

-1-0.


-Sunteţi sigur?


-Sigur. Altfel veneam degeaba până aici?

„Mă bucur că am venit aici și că ne-am calificat. Mai vedem ce o fi.”



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2945 secunde