Taberele şcolare, vechi şi degradate. "Le mai cârpim, ca să le putem deschide"

2142

Articole de la același autor

La ora actuală, în subordinea Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJTS) Constanţa se află patru tabere şcolare, din care, însă, numai două mai sunt funcţionale. Despre celelalte, care sunt închise deja de câţiva ani, se ştie că sunt în conservare, nu sunt în ruină, dar, nemaifiind populate şi întreţinute, nu se află nici într-o stare prea bună.

Cele patru centre de agrement la care facem referire şi pe care DJTS le are în administrare sunt: centrul de agrement „Luminiţa” de la Eforie Nord, „New Paradise”, din Eforie Sud, centrul de agrement „Casa de Piatră” din Eforie Sud și tabăra de la 2 Mai.



În ceea ce priveşte tabăra „New Paradise”, se poate spune că ea se află pe lista celor mai mari tabere din ţara noastră, întinzându-se pe o suprafață de circa patru hectare, fiind o adevărată oază de verdeață, plus că este situată chiar în buza mării. Chiar dacă nu beneficiază de condiţii ca în taberele private, pentru care se plăteşte în jur de 2.500 lei pentru şase zile de cazare şi masă, locul are farmecul său. Aici un sejur de aproape o săptămână costă 130 de lei pe zi, deci 780 lei în total, iar ca idee, spaţiul arată ca un parc, cu copaci la umbra cărora copiii se pot relaxa şi răcori, ori de câte ori vor. Din nefericire, din cele patru pavilioane care găzduiau pe vremuri sute de copii pe serie, doar trei mai sunt deschise, al patrulea fiind închis din cauza degradării. În general, camerele au șase sau opt paturi, iar în camere nu există televizoare.



Potrivit directorului DJTS, Marian Ţuţuianu, celelalte două centre de agrement nefuncţionale se află în conservare. Cel de la 2 Mai este în conservare din perioada pandemiei de Covid-19 şi este nevoie, aici, de lucrări ample de reparaţii. „Din păcate, nu au fost alocaţi bani de la buget şi «Casa de piatră» este închisă din 2006, aceasta fiind situată la ieşirea din Eforie Sud, spre Tuzla. Clădirea este întreagă, acoperişul la fel, numai că şi acolo este nevoie de investiţii mari, pentru a o putea reabilita. Toate taberele sunt de pe vremea comunismului. De exemplu, la Eforie Sud, pavilionul principal a fost construit în anii '70, iar celelalte prin anii 1950-1960, deci şi mai vechi. La 2 Mai, spaţiile s-au ridicat cam în aceeaşi perioadă. Partea proastă este că, tot din cauza lipsei resurselor financiare, ni se dă voie doar să facem mici reparaţii, dar nu pot fi anvelopate. Este nevoie de foarte mulţi bani. Le mai cârpim, ca să le putem deschide. Partea bună este că avem voie să desfăşurăm diferite activităţi în tabără, dar nu avem voie să punem televizoare în camere. Sunt nişte norme pe care le respectăm. Putem, în schimb, să organizăm o seară de film, cu toţi copiii prezenţi. Aceste tabere sunt făcute pentru petrecerea timpului liber sau pentru programe naţionale, gen tabere sociale, tabere pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat Marian Ţuţuianu, pentru „Cuget liber”. Directorul a precizat că îşi doreşte să facă mai multe investiţii în taberele şcolare, să anvelopeze una dintre ele, să creeze un spaţiu de joacă. „Sunt multe lucruri de făcut acolo, dar dacă nu ai bani, iar statul nu consideră tineretul şi sportul un domeniu prioritar, este greu. Totuşi, noi suntem chiar un caz fericit, că din patru tabere, avem deschise două. În ţară, situaţia este mult mai proastă”, a adăugat acesta.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4157 secunde