Tablete pentru copiii de la Centrul de Plasament "Antonio"

235
Tablete pentru copiii de la Centrul de Plasament

Articole de la același autor

Copiii de la Centrul de Plasament "Antonio" se pot conecta liniștiți la lecțiile on-line organizate de către profesorii de la școală. Pentru a veni în sprijinul lor, Asociația "Dascălii Schimbării", prin intermediul directorului Școlii Gimnaziale nr. 39, "Nicolae Tonitza", Nicoleta Bercaru, le-a dăruit acestora un număr de 19 tablete și un rooter.

"Transmitem, pe această cale, mulțumiri pentru donația făcută copiilor noștri, mai ales că aceste tablete ne sunt vitale pentru a asigura accesul la educație și continuarea cursurilor. Centrul de Plasament «Antonio» are în grijă 48 de copii, cu vârste de la nouă la 18 ani și toți sunt la școală, în diferite clase. Dispozitivele pe care ei le aveau la centru până acum erau insuficiente - telefoane, laptopuri, calculatoare, mai ales pentru că fiecare copil are propriul lui cont de logare pentru sistemul de învățământ on-line. Astfel, dacă aveam, spre exemplu, cinci copii din aceeași clasă, aveam nevoie de cinci dispozitive pentru participarea lor la ore. În concluzie, cele 19 tablete vin cu adevărat în întâmpinarea nevoilor copiilor noștri și sunt absolut necesare pentru derularea activității de învățare și educare", au precizat reprezentanții centrului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3928 secunde