Teatrul “Bulandra” Bucureşti vine cu premiera spectacolului “Antigona”, la Constanţa

217
Teatrul “Bulandra” Bucureşti vine cu premiera spectacolului “Antigona”, la Constanţa - antigona-1603362740.jpg

Articole de la același autor

În contextul înmulţirii cazurilor de COVID-19 în Bucureşti, care a dus la închiderea instituţiilor de spectacole, Teatrul de Stat Constanţa oferă scena sa pentru premiera spectacolului “Antigona” de Sofocle, producţie a Teatrului “Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti.
Aşadar, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19.00, şi duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, spectatorii din Constanţa vor putea asista la primele reprezentaţii live ale spectacolului “Antigona”, în regia lui Stathis Litvathinos, regizor grec format la Academia Rusă de Artă teatrală din Moscova, şi care a colaborat de-a lungul timpului cu cele mai importante teatre din Grecia. Premiera online a avut loc pe 1 octombrie 2020.
„Antigona” este rezultatul unui masterclass susţinut de Livthinos cu actori ai Teatrului Bulandra, cei selectaţi pentru distribuţia acestui spectacol fiind Alexandra Fasolă (Antigona), Anca Androne/Silvana Negruţiu (Ismena), Cornel Scripcaru (Creon), Andreea Bibiri (Tiresias), Constantin Dogioiu/Alin State (Hemon), Ana Ioana Macaria (Euridice), Adrian Ciobanu (Paznicul), Lucian Ifrim (Mesagerul 1) şi Maria Veronica Vârlan (Mesagerul2). Scenografia a fost creată de Maria Miu şi Nina Brumuşilă, iar Daniel Jinga a compus muzica spectacolului.
„Din fericire, la Constanţa se poate încă juca teatru şi sperăm să o mai putem face şi de acum înainte, dacă regulile de prevenire a transmiterii virusului vor fi respectate strict de constănţeni, iar contaminarea va fi limitată. Asigurăm spectatorii că în teatrul de Stat Constanţa sunt aplicate toate mpsurile de protecţie – nebulizarea spaţiilor şi distanţarea atât în timpul accesului şi ieşirii, cât şi în timpul reprezentaţiilor – aşadar vizionarea spectacolelor nu implică riscuri. Nu este prima dată când Teatrul de Stat Constanţa întinde o mână de ajutor colegilor artişti din capitală: în primăvara anului 2016, după ce Teatrul Notarra a rămas fără sediu, imobilul de pe bulevardul Magheru fiind înscris pe lista clădirilor cu risc seismic ridicat, instituţia teatrală constănţeană de asemenea a pus la dispoziţie scena sa pentru reprezentaţii ale spectacolelor Teatrului Notarra”, a declarat Erwin Şimşenshon, directorul Teatrului de Stat Constanţa.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8243 secunde