Țepe imobiliare la Constanța! Cine le sprijină pe victimele dezvoltatorilor

3454
Țepe imobiliare la Constanța! Cine le sprijină pe victimele dezvoltatorilor - tepe-1574371814.jpg
În Constanța, toți investitorii construiesc blocuri. Sunt șantiere prin toate cartierele, prin centru, pe la periferie. Fiecare bucățică de teren, liberă sau nu, a fost exploatată la maximum de dezvoltatorii imobiliari care promit multe și apoi "uită" să mai facă ce au spus. Câte țepe cu apartamente și complexuri imobiliare și-au luat constănțenii în ultimii ani, numai ei știu. 


Construcțiile sunt o afacere extrem de profitabilă în România. Mulți oameni de afaceri au dat lovitura cu blocurile pe care le-au ridicat și apoi le-au vândut românilor dornici să scape din blocurile ceaușiste, mici, întunecate și vechi. Așa s-au trezit mulți că au cumpărat cioara vopsită de pe gard. 


Unii s-au mutat fără să aibă curent electric, alții fără să aibă gaze, alții fără să aibă locuri de parcare, la alții a început să le plouă în casă sau, și mai rău, li s-a trântit un bloc vecin aproape lipit de ferestrele lor. Adaptarea permanentă a legislației după bunul plac al așa-zișilor investitori a dus la o dezvoltare haotică a multor orașe din România, dar mai ales a Constanței. 
"Am cumpărat acum doi ani un apartament cu două camere într-un bloc din Mamaia, pe malul lacului. Am încheiat contractul cu un termen de livrare care, evident, nu a fost respectat. Constructorul a avut întârzieri de aproape șase luni. Când ne-am mutat, rețeaua de curent electric era foarte proastă, cădeau tot timpul siguranțele. Gaze nu am avut, dar ni s-a promis că într-o lună, două ne branșează. Au trecut doi ani și ne-am trezit că ni s-a tăiat curentul electric, deoarece era un conflict între constructor și furnizor, iar gazele tot nu veniseră. 


În tot acest timp, noi plătim în continuare rate. Singura soluție ar fi să dăm în judecată constructorul. Dar, surpriză, acesta a intrat în insolvență. Deci, nu avem ce face, decât să sperăm că problemele se vor rezolva în curând și vom putea sta în apartamentul nostru, unde acum nu putem locui, neavând nici curent electric, nici gaze", ni s-a plâns, recent, Laura L., din Constanța. 


Practici înșelătoare 
Iar astfel de povești sunt foarte multe atât în Constanța, cât și la Năvodari. Autoritățile dau autorizații, instituțiile verifică deseori superficial calitatea lucrărilor, dar contractele semnate între cumpărător și dezvoltator nu sunt verificate de nimeni. 
Tocmai de aceea, organizația InfoCons pentru Protecția Consumatorilor lansează, astăzi, o linie telefonică unde păgubiții pot face sesizări în ce privește dezvoltatorii imobiliari. Este vorba despre o campanie împotriva publicității înșelătoare în domeniul imobiliarelor, cartierelor rezidențiale și materialelor de construcții. Astfel, numărul cu tarif normal 021/9615, apelabil din toate rețelele, este dedicat consumatorilor care pot solicita consiliere, informare și pot depune sesizare. 


"În cadrul acestei campanii, mișcarea de Protecția Consumatorilor este alături de cei care doresc să își achiziționeze un imobil nou într-un cartier rezidențial, atât în perioada de semnare a precontractelor cât și după achiziția acestora. Publicitatea înșelătoare, în care în materialul de prezentare apar ample spații verzi, piscine, locuri de joacă, dar în realitate nu este aproape nimic, materialele de construcții neconforme, cum ar fi gresie, faianță, țevi, racorduri de o calitate îndoielnică, de cele mai multe ori fără certificări europene, clauze contractuale abuzive, toate acestea trebuie stopate și drepturile consumatorilor trebuie respectate", explică Sorin Mierlea, președintele InfoCons. 


Acesta îi încurajează pe toți cei care întâmpină o problemă legată de o achiziție imobiliară să sune la numărul respectiv și să solicite informații utile. De asemenea, oricine are nevoie de consiliere în acest domeniu poate accesa și numărul de telefon pentru mesaj prin Whatsapp, 0732/008.969, direct la adresa de e-mail juridic@infocons.ro. 


"De multe ori, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. După 30 de ani, în loc să avem cu adevărat o piață în domeniul construcțiilor și imobiliarelor la nivel european, am rămas în afara Uniunii Europene pe aceste segmente. Materiale de construcții îndoielnice, publicitate înșelătoare la vânzarea imobilelor în ansamblurile rezidențiale, consumatori care nu își cunosc drepturile, vânzători care nu își îndeplinesc obligațiile, asta se întâmplă în prezent pe piața imobiliară din toate orașele", este de părere Sorin Mierlea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4346 secunde