Terenurile de sport din Constanţa, reabilitate

198
Terenurile de sport din Constanţa, reabilitate - terenuriledesport-1632160068.jpg

Articole de la același autor

Copiii petrec din ce în ce mai puţin timp în aer liber. Prin parcuri ajung ocazional, pe terenul de sport din când în când, nici mingea nu o mai bat în curtea şcolii. Autorităţile locale din Constanţa vor să îi convingă să iasă tot mai mult la joacă afară şi pentru asta vor să repare cât mai urgent terenurile de sport amplasate pe domeniul public.

Primăria Constanţa a lansat un anunţ pentru achiziţia de lucrări de reparaţii curente la terenurile sportive din mai multe zone ale municipiului. Este vorba despre şapte spaţii, valoarea totală estimată a contractului fiind de 322.511,31 lei, fără TVA.

„În prezent, şapte terenuri de sport sunt amenajate în parcuri şi zone de agrement, la care se adaugă alte două care au fost reamenajate anul trecut, împreună cu locurile de joacă. Cele şapte sunt în parcul de la Poarta 6, în zona de agrement de pe strada Brizei, în zona de agrement de la Doraly, în zona de agrement de pe strada Caraiman, cartierul Abator, în parcul Viitorului, în zona CET – Albatros şi în zona de agrement Badea Cârţan. Celelalte două, deja refăcute, sunt în parcul Dragoslavele şi în cartierul Palazu Mare”, precizează purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.

Lucrările presupun reparaţii ale elementelor sportive, vopsirea echipamentelor, înlocuirea plaselor de la porţi, panourile de baschet, a fileurilor de la terenurile de volei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5315 secunde