Trafic cu cartele de acces în Spitalul Județean

1378
Trafic cu cartele de acces în Spitalul Județean - 3dd074037564995e50e7fbea851bba0a.jpg
Până anul trecut, pe holurile Spitalului Județean Constanța, era în permanență vânzoleală: rudele pacienților, comercianții ambulanți sau bolnavii veniți la consultații intrau și ieșeau din spital la orice oră. Riscul de apariție a infecțiilor intraspitalicești era ridicat, drept pentru care conducerea unității a hotărât să limiteze accesul în spital. A concediat paznicii și a încheiat contract de prestări servicii cu o firmă de pază specializată, dar măsura nu s-a dovedit atât de eficientă pe cât s-ar fi dorit. În continuare, în spital se intră la orice oră, chiar și pe sub nasul agenților de pază. O parte dintre cei care reușesc să intre în spital o fac folosindu-se de cartele de acces obținute în mod ilegal de la foști angajați ai unității, susține managerul Dan Căpățână. "Sunt 5.000 de cartele de acces în circulație prin Constanța, iar noi suntem aproximativ 2.000 de angajați. Aceste cartele au fost date, înainte să vin eu, fără să se țină o evidență strictă, așa că nu se știe exact pe la cine sunt. În mod normal, angajații, la disponibilizare sau la ieșirea la pensie, ar fi trebuit să returneze cartelele. Nu au făcut-o însă. Nouă ne-au spus că le-au pierdut și au dat zece lei. În schimb, ei le vând cu 20-30 de lei", a declarat medicul.
În prezent, agenții de pază au sarcină să confiște cartele de acces găsite asupra per-soanelor care nu lucrează în cadrul spitalului și să sesizeze Poliția. Intenția conducerii unității este să dezacti-veze aceste cartele, dar, deocamdată, nu se va recurge la această măsură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3868 secunde