Tulcea: A început procedura de autorizare a punctelor de vânzare a peștelui din Deltă

240
Tulcea: A început procedura de autorizare a punctelor de vânzare a peștelui din Deltă - pesti-1635944782.jpg

Articole de la același autor

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a început procedura de autorizare a punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare a peştelui care vor funcţiona anul viitor în rezervaţie şi în zonele limitrofe.

Potrivit Agerpres, este pentru prima dată în ultimii ani când instituţia din subordinea Ministerului Mediului demarează această procedură atât de devreme, iar guvernatoarea Rezervaţiei, Atena Groza, susţine că măsura a fost luată pentru ca actele normative în domeniul pescuitului să nu mai întârzie, aşa cum s-a întâmplat până acum.

"Am început procedura atât de devreme pentru a transmite documentele primite în timp util la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi pentru a nu mai întârzia actele legislative. Din acest motiv am dat o lună termen pentru ca oamenii să aibă timp să depună documentaţia", a precizat pentru AGERPRES guvernatoarea Rezervaţiei, Atena Groza.

Ea a refuzat să estimeze câte puncte de primă vânzare a peştelui şi câte puncte de debarcare a peştelui vor fi anul viitor în Deltă, dar a menţionat că "de preferat ar fi să fie cât mai multe".

"În momentul în care nu există o piaţă liberă, nu există o bursă de peşte, mai multe asemenea puncte sunt benefice populaţiei", a menţionat guvernatoarea Atena Groza.

Potrivit anunţului făcut public încă de luna trecută de ARBDD actele necesare autorizării punctelor de debarcare şi centrelor de primă vânzare a peştelui din Deltă trebuie să fie depuse până la sfârşitul acestei luni, prin poştă, e-mail sau fax.

După ce agenţii economici depun documentaţia la sediul ARBDD, acestea vor fi transmise ANPA care va transmite Ministerului Agriculturii propunerea de ordin de nominalizare şi autorizare a punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare a peştelui

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4181 secunde