Un bărbat este în stare gravă, după ce a luat timp de un an medicamente pentru a nu se îmbolnăvi de Covid

522
Un bărbat este în stare gravă, după ce a luat timp de un an medicamente pentru a nu se îmbolnăvi de Covid - unnamed-1624021946.jpg

Articole de la același autor

Un pacient în vârstă de 55 de ani din judeţul Neamţ a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" Iaşi, după ce a luat timp de aproximativ un an paracetamol şi algocalmin, pentru a preveni infecţia cu SARS-CoV-2. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Ionuţ Nistor, pacientul a fost diagnosticat cu insuficienţă renală acută gravă, existând riscul ca bărbatul să nu mai poată recupera complet funcţia renală, precizează Agerpres.

"Relativ neobişnuit este motivul pentru care a luat aceste medicamente, scopul fiind de a preveni infecţia cu virusul SARS-CoV-2. În momentul în care se simţea rău, în loc să oprească aceste medicamente, a luat şi mai multe. Dacă iniţial a început cu un comprimat, după aceasta a crescut doza până când starea generală s-a agravat. Din păcate, acest comportament, această automedicaţie a dus la insuficienţă renală gravă şi sunt puţine şanse ca pacientul să poată recupera complet funcţia renală. Sperăm că va reuşi să recupereze funcţia rinichilor, dar există şanse ca pe termen scurt să fie nevoie de dializă", a declarat Ionuţ Nistor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3884 secunde