Un desen de-al lui Picasso, aflat în valiza unui călător bănuit de contrabandă, a fost confiscat pe aeroportul din Ibiza

161
Un desen de-al lui Picasso, aflat în valiza unui călător bănuit de contrabandă, a fost confiscat pe aeroportul din Ibiza - pablopicasso1200x1411-1658153587.jpg

Articole de la același autor

Un desen atribuit lui Pablo Picasso, cu o valoare de 450.000 de euro, care se afla în valiza unui călător bănuit de ''contrabandă'', a fost confiscat la începutul lunii iulie pe aeroportul din Ibiza, în Insulele Baleare, au anunţat luni autorităţile vamale spaniole, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Desenul, denumit ''Trois personnages'' şi datat 1966, a fost descoperit pe 5 iulie în posesia unui călător care venea din Elveţia şi ''care a încercat să-l aducă în Spania fără să-l declare'', au precizat autorităţile vamale într-un comunicat.

Interogat de vameşii spanioli, care au fost avertizaţi de colegii elveţieni cu privire la prezenţa unei ''opere'' transportate în condiţii ''suspecte'', călătorul a dat asigurări că desenul e doar o copie şi a prezentat o factură de 1.500 de franci elveţieni (1.515 euro).

Pe fundul valizei însă, vameşii au descoperit o a doua factură pentru suma de 450.000 de franci (454.000 euro), emisă de o galerie de artă din Zurich, cu referire la desenul ''Trois personnages'', de Pablo Picasso.

Potrivit unei expertize preliminare realizate de specialişti în patrimoniu, este vorba despre ''opera originală'' a pictorului spaniol, iar ''preţul facturat de galerie este conform cu preţul pieţei'', se mai spune în comunicat.

Acest prim raport va trebui confirmat printr-o ''expertiză mai exhaustivă'', realizată cu ajutorul ''tehnologiilor inovatoare'', au mai spus serviciile vamale, care au deschis o anchetă pentru fapte de ''contrabandă'', încredinţată unui judecător de instrucţie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6403 secunde