Un secol de viață

1821
13
Un secol de viață - maritadinu100anitechirghiol1-1318004265.jpg

Marița Dinu locuiește în Techirghiol, are trei copii, șase nepoți și șapte strănepoți, iar pe 16 octombrie va împlini 100 de ani. Nu prea mai este în putere, are chiar momente când își pierde luciditatea, dar, în rest, stă bine cu sănătatea. Mai iese din când în când în curte și admiră florile din grădină. Stă cuminte la locușorul ei, discretă și nu vrea să deranjeze pe nimeni.
Am vizitat-o pe bunica Marița aproape de orele prânzului. Ne aștepta cuminte, în casă, cu trei trandafiri în mână. Își pusese la piept și insigna de văduvă de veteran de război, în semn de recunoștință pentru soțul ei, pe care l-a pierdut în urmă cu 65 de ani.
Nu este prea vorbăreață, privește mai mult în gol și ascultă discuția noastră cu fiica și cu nepoata sa. Din când în când își mai dă o palmă peste cap ca și cum își amintește ceva important sau se ceartă pe sine pentru că a uitat ceva.
Își petrece zilele în liniște, în fața televizorului, pe programul Trinitas, sau uitându-se pe cărțile de rugăciuni. Nopțile sunt cele mai grele. O dor oasele, dar nu se vaită. Mai spune din când în când că ar vrea să se termine odată viața asta. "Îl pomenește mereu pe tata. Acum câteva nopți a spus: «Să mă ia odată Iordache. Nu i-o fi și lui dor de mine?»", ne povestește Ștefana Nanu, fiica bătrânei.
Care este secretul longevității bunicii Marița? Nu este unul în mod deosebit, dar nu a fumat niciodată, nu a băut alcool și de mai bine de 40 de ani nu a mai mâncat carne.

Văduvă de 65 de ani
În timp ce vorbim, tanti Marița exclamă, cu o voce stinsă: "Viața mea s-a dus!". Își dorește moartea ca o eliberare, deși își aduce aminte cu drag cum se ducea la baluri și la nunți cu soțul ei și "juca" cu foc. În timp ce duce trandafirii la nas, să-i miroasă, zărim o lacrimă în colțul ochiului.
A dus o viață grea, a lucrat în gospodăria de la țară, a cusut, a țesut la război, iar dovadă îi stau mâinile muncite. A trecut prin două războaie, chiar dacă la primul era doar un copil. La finele celui de-al doilea război mondial și-a pierdut bărbatul și a rămas văduvă, cu trei copii, când avea numai 35 de ani. Nu și-a mai refăcut nicio-dată viața și și-a crescut singură copiii, așa cum a știut mai bine.
Acum toți îi sunt recunoscători pentru ce a făcut pentru ei. Sunt împrăștiați prin țară, dar vin deseori să o vadă. Băiatul cel mare are 80 de ani, mai are unul de 75 de ani, iar fata are 70 de ani. "Mama a fost o sfântă!", spune fiica sa, ștergându-și discret lacrimile.

Tort pentru aniversarea unui secol de viață
Familia este pregătită și împăcată pentru ce va urma. "Am cumpărat tot ce trebuie, inclusiv coșciug. O să o ducem să o îngropăm lângă tata, la Vâlcele, în județul Buzău. Dar până atunci vrem să se bucure cât mai mult de viața care i-a mai rămas. Sâmbăta viitoare îi vom face un tort și o vom sărbători. Știe că împlinește o sută de ani!", ne spune Carmen Petrișor, nepoata femeii.



Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Carmen
11 octombrie 2011
Multumesc!

Multumesc din suflet pentru comentariile si urarile de bine adresate prin intermediul ziarului ,,Cuget liber",bunicii mele.

CRISTINA
12 octombrie 2011
LA MULTI ANI !

UN SINCER LA MULTI ANI ! CU SANATATE SI FERICIRE SA VA AJUTE BUNUL DUMNEZEU

Ruxandra - Ploiesti
12 octombrie 2011
Sunt profund induiosta

Ma inchin cu respect ... sarbatorita seamana cu mama mea pe care am pierdut-o acum un an...am facut un film pe care i-l dedic cu mult drag http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=ro-2944371 LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE!

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4836 secunde