Unde plecăm să ne relaxăm? O partidă de pescuit este cea mai bună alegere

646
Unde plecăm să ne relaxăm? O partidă de pescuit este cea mai bună alegere - fond-1636053830.jpg

Articole de la același autor

Împătimiţii firului întins au la dispoziţie o sumedenie de bălţi, lacuri şi bineînţeles marea unde pot trage la peşte. Pentru că vremea încă ţine cu noi, astăzi vă facem o invitaţie la pescuit. Vom afla unde sunt cele mai frumoase locuri şi cât mai costă un permis de pescuit.

Suntem în luna noiembrie şi potrivit cunoscătorilor nu este o lună tocmai bună de dat la peşte. Însă surprizele pot apărea la peştii răpitori care sunt în această perioadă în căutare de hrană. Judeţul Constanţa are nenumărate posibilităţi atât de apă dulce cât şi de apă sărată unde se poate pescui. Dacă vrem să petrecem câteva ore alături de prieteni înconjuraţi de ruginiul toamnei şi de liniştea naturii, ar fi un motiv bun să ieşim la o partidă de pescuit. În cazul în care nu vrem să mergem prea departe putem alege marea, la digul de la Pescărie, la cel din zona Cazinoului din Mamaia, la Năvodari sau putem să alegem plajele pustii din Vadu, Corbu sau Tuzla. Este perioada propice pentru calcan şi cambulă, dar mai pot trage chefalul mic şi guvizii, totul e să ai undiţa şi momeala potrivită. Două lacuri în interiorul Constanţei, Siutghiol şi Tăbăcărie sunt alte locaţii căutate de pescarii amatori. Cele mai populare specii de peşti de apă dulce sunt crapul, carasul, plătica, roşioara, bibanul, babuşca. În funcţie de limpezimea apei, de vremea de afară, de momeală şi de tipul de lansare a firului ai noroc să prinzi ceva sau nu. Multe bălţi sunt private şi contra unei sume de bani puteţi petrece un weekend plin la peşte. „Am prins gustul pescuitului de la socrul meu. Mă lua cu el în fiecare sfârşit de săptămână la pescuit. Mergeam la primele ore ale dimineţii când nici nu răsărea soarele să prindem cea mai bună poziţie pe pontonul de piatră de la Cazinoul din Mamaia unde veneau mulţi pescari ca şi noi. Era o adevărată curiozitate pentru mine să-l văd cum scotea carnea din scoică sau cum prindea garizi şi îi punea în cârligul undiţei. Veneam acasă cu guvizi, chefal, hanus sau ruda mai mică a calcanului, cambula. Era un întreg ritual să-i păstrăm în apă proaspătă de mare până la sfârşitul zilei de pescuit. Acum nu mai este socrul meu dar am rămas de la el cu o mare dragoste pentru pescuit. Uneori parcă îl simt lângă mine când lansez firul în apă. Pescuitul mă relaxează şi îmi dă o stare de bine”, ne-a împărtăşit din experienţa lui de pescar Ovidiu Marcus.

Pentru a ieşi la peşte ai nevoie de permis de pescar

În funcţie de ce îți propui, dacă mergi doar de agrement sau vrei să vii cu o captură importantă, trebuie să ţii cont de câteva trucuri care ţi-ar putea schimba percepţia, că în noiembrie nu e tocmai în regulă să ieşi la pescuit. De isteţimea pescarului şi de tacticile şi strategia aplicată poţi să-ţi răstorni ideea preconcepută despre datul la peşte acum. Foarte importantă este hrana cu care momeşti peştele, mai ales că trebuie să ţii cont de temperaturile scăzute ale apei când peştele vine mai greu după miros. Nu intrăm în detalii pescăreşti, dar vă mai spunem că pentru a da la peşte indiferent dacă o faceţi la mare, lac, canal sau baltă aveţi nevoie de permis de pescuit eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Pe de altă parte, dacă practicaţi pescuitul sportiv recreativ nu vă costă nimic iar permisul se poate obţine online pe un an de zile. Dacă pescuiţi în ape gestionate de pescari va trebui să achitaţi o cotizaţie asociaţiei pescăreşti care deţine balta. În cazul în care ieşiţi la pescuit fără permis riscaţi o amendă între 300 şi 600 de lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4519 secunde