Vă amintiți de Hotelul Continental? Ce afacere imobiliară înflorește în centrul Constanței

4610

Articole de la același autor

Deși a trecut ceva vreme, constănțenii își mai aduc aminte de ruinele fostului Hotel Continental care au zăcut în mijlocul orașului până când au fost puse definitiv la pământ. Hotelul Continental și-a găsit sfârșitul la finele anilor 90, cu promisiunea că în locul vechii clădiri va fi ridicată una și mai frumoasă. 25 de ani nu s-a făcut nimic. Acum, un investitor vrea să facă acolo o clădire de birouri. 
 
Clădire emblematică a Constanței, Hotelul Continental a fost distrus începând din anul 1994. Ruinele sale au zăcut ani la rând în centrul municipiului, deși odinioară acolo era fieful boierilor și românilor cu stare  veniți la malul mării. 


Amplasat pe bulevardul Ferdinand, în zona selectă a orașului, hotelul a fost locul de suflet al multor turiști cu stare. Apoi a căzut pradă vremurilor și intereselor imobiliare ale afaceriștilor. Abia acum există speranță pentru acel colț, de a fi reintegrat într-o Constanță modernă. 


După atâția ani de ruină și litigii, clădirea simbol ar putea renaște. Un investitor intenționează să ridice acolo un imobil pe care, deocamdată, spune că îl va folosi pentru birouri. Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului va analiza, miercuri, 21 august, solicitarea de emitere a avizului de oportunitate pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal - reglementare teren bulevardul Ferdinand nr. 20. Inițiatorul este SC Financiere les Lumieres SRL. 


Terenul de 789 metri pătrați este proprietatea privată a SC Financiere les Lumieres SRL, persoană juridică română, conform contractului de vânzare cumpărare din 15 mai 2018. Beneficiarul investiției dorește realizarea unei construcții destinată funcțiunii de birouri, ce admite la parter alte activități compatibile cu funcțiunile din zonă, precum alimentație publică, servicii comerciale etc. 


"Prin această investiție, se dorește refacerea fondului construit anterior, într-o manieră contemporană, care să întregească frontul bulevardului Ferdinand, având în vedere faptul că, anterior, pe acest teren, a existat construcția Hotelului Continental. Hotel reprezentativ la nivelul orașului, ce și-a desfășurat activitatea în perioada cuprinsă între începutul anilor 30 și începutul anilor 90, când a fost demolată", precizează reprezentanții proprietarilor terenului. 


O istorie zbuciumată 
Clădirea veche fusese construită în stil art-deco, cu un regim de înălțime de P+5 etaje, fiind reprezentativă la nivelul orașului. De-a lungul anilor, construcția a trecut printr-o serie de schimbări, mai ales fizice, fiindu-i construită o aripă nouă, apoi demolată o parte. La începutul anilor 1900, pe terenul învecinat celui de acum, adică fix la bulevardul Tomis, funcționa Hotelul Continental. În anii 1930, alături de Hotelul Continental, a fost ridicat Hotelul Carlton. La instaurarea regimului comunist, vechiul hotel a fost demolat, nu înainte de a fi construită o aripă nouă, lipită de Hotelul Carlton. Apoi, tot în perioada comunistă, imobilul a purtat, pe rând, numele de Hotel Proletarul, Hotel Republica, pentru ca apoi, în anii ’70, să revină la denumirea de Hotel Continental. 20 de ani mai târziu, însă, începe demolarea lui. Aceasta a durat mai bine de șase ani, fiind sistată în mai multe rânduri. 


În anul 1999, administrația locală aprobă un Plan Urbanistic de Detaliu pentru construirea unui Centru de Birouri la adresa respectivă. Însă, lucrările nu au început, așa că în 2000, în zonă a fost amenajat un spațiu verde, pe care au fost amplasate mai multe structuri de metal. 


Planuri mari în centrul Constanței 
"Fiind amplasat în zona centrală a orașului, vecinătățile terenului, cât și cele de proximitate sunt caracterizate de funcțiuni mixte, de la locuire la funcțiuni publice de interes supramunicipal și municipal administrative, culturale, comerț, servicii profesionale și personale, loisir și turism etc. În consecință, investiția ce a demarat documentația se integrează în țesutul urban existent și va contribui la creșterea atractivității zonei", se arată în documentația depusă la Primăria Constanța. 
În Memoriul Tehnic se mai precizează, la un moment dat, că, în cadrul zonei studiate, se mai identifică un singur teren liber de construcții ce se învecinează pe limita de proprietate cu terenul de 789 mp. Este vorba despre spațiul din fața clubului Fratelli, chiar în fața parcării cu plată. Noul PUZ propune o înălțime maximă a clădirilor de 30 de metri. Documentul va fi supus dezbaterii publice și va fi organizată inclusiv o ședință publică. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5305 secunde