Va mai fi Cazino-ul din Constanța ce a fost odinioară?

Cândva o clădire emblematică a României, faimosul casino din Constanța a fost lăsat să moară încetul cu încetul. A reprezentat cu fală țara, iar cine îi cunoaște istoria, rămâne fascinant de poveștile de iubire, dar și de tragediile legate de numele lui. Se spune că pe celebra lui faleză s-au născut iubiri mari, dar se intamplau si tragedii. Care-i de fapt povestea mult aclamatului cazino?






Totul a început în anul 1880. Pe atunci se deschidea primul cazino al orașului, ce a primit numele de Kursaal. O traducere simplă a cuvântului, din limba germană, ar fi "sală de relaxare". Era construit din lemn și din paiantă, nu foarte departe de Farul Genovez. Nu mult a durat până când toată protipendada orașului-port a început să-și facă veacul în cea mai nou deschisă locație de divertisment. Cum laudele umblă cu repeziciune, Kursaal-ul ajunge să fie cunoscut în toată România și nu numai. Din 1880 și până în 1891, cazino-ul Kursaal găzduia baluri extravagante în imensa lui sală de dans, mai avea două săli de lectură, însă organiza și seri recreaționale în cele două încăperi destinate jocurilor. Elita Europei se strângea aici pentru a juca faimosul baccarat, un joc ce era extrem de popular în Monte Carlo, în anii 1800. Chiar și atunci, Monte Carlo era considerat un punct de reper al luxului, exclusivității și aristocrației.

Un punct de atracție pentru toți tinerii înstăriți, ce frecventau Kursaal-ul, era terasa din fața cazino-ului. Cum la acea vreme, femeile nu puteau să se bronzeze în același loc cu bărbații, terasa a fost împărțită în două punți: bărbații în stânga și femeile în dreapta. 



Iarna lui 1891 avea să aducă o furtună ce distruge acoperișul cazino-ului, dar și fațada din lemn a clădirii. În 1892, se decide să se demoleze clădirea, însă se reușește să se obțină o aprobare de reconstrucție, ce avea să se facă în 1893. Acesta s-a numit Casin, precursorul Kursaal-ului. La reconstrucția clădirii a participat și Constantin Creangă. Cazino-ul nu a avut viață prea lungă însă, a fost demolat în 1910, pentru a fi ridicat edificiul ce impresionează și astăzi. 



Pe la începutul anului 1900, este angajat arhitectul de origine elvețiană, Daniel Renard. Îndrăgostit iremedial de mișcarea Art Nouveau, Daniel își prezintă planul pentru maiestuoasa construcție. Din cauza împrejurărilor de la acea vreme, este forțat să renunțe. În locul lui, este pus arhitectul Petre Antonescu, care are însă o viziune mult mai tradiționalistă. După câțiva ani, Daniel Renard reușește să-și impună stilul Art Nouveau. Așa se face că fundațiile celebrei clădiri au fost modificate de trei ori. Arhitecții Ion Mincu și D. Maimarolu decid însă că designul lui Renard este mai atrăgător, așa că, în anul 1910, edificiul a fost gata să fie prezentat publicului. La marea deschidere, a participat și principele Ferdinand. Clădirea mai are nevoie de câteva finisaje, însă acestea sunt terminate până în 1912. Tot în anul acesta, este construit în fața cazino-ului un pavilion-restaurant. La vremea respectivă, cazino-ul lui Daniel Renard era cea mai mare clădire de acest tip din România. Construcția ei a costat de șapte ori mai mult decât preconizau specialiștii: 317.200 de euro. 



Atât exteriorul, cât și interiorul te lăsau fără suflare: peste tot predomina marmura, scările maiestuoase duceau către un balcon impresionant și un auditoriu. Imensa sala principală unde se țineau balurile și evenimentele de caritate, dar și sălile de joc și sala de spectacole erau decorate cu un bun gust desăvârșit și iluminate de candelabre fascinante. În 1914, aici a fost organizată o gală cu iz roial. Au participat numai invitați de seamă, fiind pentru prima oară când Regele Carol I al României s-a întâlnit, pe teritoriul românesc, cu Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. În 1917, edificiul își reia atribuțiile de cazino și redevine destinația favorită a turiștilor și aristocraților. În 1934, același Daniel Renard este chemat să reconstruiască o parte a clădirii ce fusese distrusă. 






În 1948, devine reședința Casei de Cultură a Sindicatelor. Este proclamat monument național în 1956, iar ultima reparație majoră a fost făcută între anii 1986-1989. Lucrările de reamenajare încep să fie prea costisitoare, așa că edificiul este lăsat să se deterioreze pe zi ce trece. În 2007 și 2013, au existat tentative de reabilitare ale cazino-ului, dar totul a rămas în stadiul de proiect. Cazino-ul din Constanța reprezintă încă o perlă a litoralului românesc.