Veşti bune pentru persoanele care au depus cereri de pensii începând cu luna septembrie

Articole de la același autor
Casele teritoriale de pensii, din întreaga țară au început să emită, de luna aceasta, decizii pentru persoanele care au depus cereri începând cu luna septembrie 2024, în temeiul Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Pentru aceste decizii, drepturile curente și restante vor fi achitate în cursul lunii decembrie 2024, conform regulamentului de plăți (prin mandat poștal, în cont bancar sau, în situații excepționale, prin casieria caselor teritoriale de pensii). „Precizăm, cu acest prilej, că au fost asigurate toate sumele necesare plății pensiilor și celorlalte drepturi care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii”, au declarat reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 01 Decembrie 2024
Joi, 21 Noiembrie 2024
Miercuri, 20 Noiembrie 2024
Luni, 04 Noiembrie 2024
Joi, 31 Octombrie 2024
Marţi, 15 Octombrie 2024
Marţi, 08 Octombrie 2024
Duminică, 06 Octombrie 2024
Vineri, 20 Septembrie 2024
Luni, 16 Septembrie 2024