Viaţa la cămin! Soții Constanța și Ștefan Petrescu, un exemplu de iubire necondiționată. "Ne-am mutat în opt case!"

Soții Petrescu sunt două firi foarte joviale care s-au completat reciproc o viață întreagă. Constanța Petrescu este un temperament mai spontan și extrovertit, iar soțul ei, cum tocmai ea însăși precizează, este un om mai calm, temperat, care planifică lucrurile din timp.

„Mergeam cu mașina și, când vedeam un drum, îi ziceam: «Fănele, hai să vedem unde duce drumul acesta». Eu nu planificam. Până în 2004, am mers cu cortul la pădure la Topolog. Plecam de pe 15 iunie și două săptămâni stăteam în pădure, la floare de tei. Am mers în toată țara cu cortul. La Cheile Dâmbovicioarei, la fel. Ne aducem aminte când ne-a furat un câine o bucată de carne. Ne întâlniserăm cu o familie din București și voiam să mâncăm. Am pus carnea să se dezghețe pe o piatră și ne-am trezit fără ea. Ne-am împrietenit cu acea familie și, seara, ne-au chemat la ei la cort. Am ascultat muzică și ce frumos a fost! Am cântat și noi cu ei și așa frumos a fost! Când ne-am întors înapoi, am cules împreună licurici”, povestește aceasta.



Marile pasiuni nu încetează niciodată

Am avut plăcerea și surprinderea să aflăm că marea pasiune a Constanței Petrescu, născută încă din copilărie, este fotbalul. Până la 43 de ani, aceasta a jucat fotbal feminin la Unirea Tricolor, ca portar. Indiferent de oportunitățile pe care le-a avut, a activat în domeniu și a avut ambiție să facă ceea ce o împlinea.

„Eu am făcut școala comercială de doi ani și am lucrat în comerț. Am lucrat până după Revoluție câțiva ani. Dar pe mine m-a atras mingea de mică. Ce băteam mingea când eram mică! Eram la Ovidiu, la șosea, aveam 12-13 ani și treceau mașinile, venea lumea la mare. La un moment dat, a oprit o mașină din Cehoslovacia. Mi-au cerut apă de băut. Și îmi zice cineva: «Am văzut că știi să joci fotbal. Eu sunt profesor de școală. Nu vrei să vii la noi în Cehoslovacia, să facem o echipă?». Eu am zis: «Ooo, cum să nu?». Eu, o amatoare… Și, într-o zi, a venit scrisoare acasă. Nu eram acasă atunci. A venit sora mea cea mai mare și i-a spus mamei: «Mamă, e o scrisoare care o cheamă pe Tanța în Cehoslovacia”. Atunci, i-a zis: «Rupe-o!». De-abia acum, târziu, mi-a povestit sora mea înainte să moară. Mama a vrut să nu plec de acasă. Dar am jucat aici. A fost frumos”, își aduce aminte Constanța Petrescu.

O pasiune la fel de mare are și soțul ei, Ștefan, care a iubit întotdeauna aeromodelismul. Acesta a făcut parte din Cercul de Modelism al Consiliului Județean de Educație Fizică și Sport, ca membru autorizat. A făcut cursurile de instruire la Turnul de Parașutism de la București.

„Am fost arbitru național și internațional. Acolo am activat până când a trebuit să plec. Salarizarea era, și ea, prea slabă. Ulterior, am ținut un curs pentru un post de tehnician principal la Năvodari, la mecanizare. Am stat 18 ani și de acolo am ieșit și la pensie. Primii cinci ani i-am făcut la agricultură. Pe urmă, cei de la Consiliul Județean de Educație Fizică și Sport m-au scos din producție și m-au pasat la acest consiliu, unde am stat cinci ani. M-am simțit în largul meu că am reușit să fac aviație. Fac parte dintr-o familie de aviatori. Am fost la concursuri în Rusia și la Odessa. Eu am predat aerodinamică la Palatul Copiilor. Cu cine mai stau de vorbă câteodată, îmi alunecă discuțiile tot spre aviație. Nu am făcut studii în acest domeniu, am fost autodidact”, ne-a spus Ștefan Petrescu. Din multele sale lucrări, însă, a mai păstrat doar o elice, prinsă de perete, deasupra televizorului din camera de cămin. Celelalte lucrări le-a dăruit prietenilor și nepoților.



„Nu ne mai ajungeam cu banii”

Un alt lucru surprinzător pe care ni l-au povestit soții Petrescu este faptul că, pe parcursul căsătoriei, s-au mutat în opt case. Pentru că voiau să facă economii, atunci când cumpărau o casă, stăteau doar cinci ani în ea, o renovau și o vindeau mai scump, pentru a face rost de bani.

„Nu ne mai ajungeam cu banii. Eu nu mai aveam serviciu, iar Fănel ieșise la pensie. Și aveam și mașina de întreținut. Vindeam cu mai mult, ne mutam la oraș din nou, stăteam cinci ani, renovam, aranjam casa. După cinci ani, căutam iar. Am stat pe lângă Brotăcei, apoi la Ovidiu, după care ne-am mutat pe Hortensiei. De acolo, ne-am stabilit în Kilometrul 5, apoi la Neptun. De la Neptun ne-am mutat în 23 August, după care ne-am stabilit pe Dionisie cel Mic. Și de pe Dionisie cel Mic am venit aici. Nu ne ajungeau banii. Plecam cu mașina, puneam benzină, ne duceam dincolo de București. Păi, dar ce, stăteam acasă?”, ne-a explicat Constanța Petrescu.

Foarte mult ne-a impresionat și faptul că cei doi soți se iubesc la fel de mult ca la început. Îmbrățișările și afecțiunea nu au lipsit niciodată din căsnicia lor, după cum am observat în vizita pe care am făcut-o. Ca suflete pereche, viețile lor se aseamănă și se completează reciproc. Deși au probleme cardiace, încă fac mișcare cât de mult pot, se plimbă prin apropiere și își fac cumpărăturile constant, pentru a duce o viață cât mai sănătoasă.

În prezent, soții Petrescu se bucură de toate condițiile la Căminul pentru Persoane Vârstnice. După toate experiențele trăite împreună, spiritul aventurier nu le-a dispărut și ar lua de la zero același drum frumos și imprevizibil.