Video VIDEO / Invazie de alge pe litoral. "De mai bine de 10 ani nu am mai văzut atâtea alge!"

445

Articole de la același autor

Plajele de pe litoralul românesc au fost invadate de alge. În numai câteva ore, zone unde ierburile fuseseră deja strânse de către angajații Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au fost acoperite din nou.




Directorul ABADL, Bogdan Bola, a declarat că se lucrează continuu, însă, deseori munca este în zadar, alte alge find imediat la mal, de valuri.




"Am scos toate echipele, pe timpul nopții, pentru a limita cât mai mult efectele acestui val de alge pe litoral. Însă, numărul mic de oameni care lucrează efectiv pe plajă, numărul insufficient de utilaje pe care le avem în acest moment, cât și lipsa unor mașini/ambarcațiuni specifice unei astfel de sarcini va îngreuna cu mult munca acest oameni minunați", a precizat Bogdan Bola.
Acesta susține că angajații ABADL cu experiență spun că de mai bine de 10 ani nu au mai văzut o cantitate așa mare de alge, adunate într-un timp atât de scurt. "Dacă nu vom remedia urgent aceste aspect, care, din păcate, durează de ani de zile, aceste problem se vor repeat la nesfârșit. Să mai punem oamenii să muncească la furcă în mileniul III, mi se pare o barbarie din partea noastră, ca și conducere ABADL. În cel mult o săptămână vom face un plan de bătaie și vom cere utilajele care ne lipsesc pe litoral de ani de zile", a mai spus șeful ABADL.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Iulie 2020
Stire din Social : Cum va fi vremea în weekend, la mare
Pagina a fost generata in 0.5953 secunde