Vrei să te căsătorești în 2020? Trebuie să te programezi din timp

838
Vrei să te căsătorești în 2020? Trebuie să te programezi din timp - casatorii1-1574895475.jpg

Articole de la același autor

Cuplurile care hotărăsc să se căsătorească anul viitor se pot programa începând de luni, 2 decembrie, la Serviciul Stare Civilă Constanța. Reprezentanții instituției spun că în momentul în care fac programarea, viitorilor soți li se va comunica și data la care trebuie să depună actele. Ca urmare, la data stabilită ei sunt nevoiți să aibă asupra lor următoarele documente: acte de identitate, certificate de naștere și certificatul medical privind starea sănătății. Acestea din urmă sunt valabile, însă, numai 14 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă, neapărat,  mențiunea "se poate căsători/apt căsătorie". De asemenea, perechea va avea la dosar și actele din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, certificatul de deces al fostului soț sau certificate de divorț, dacă este cazul. 


O cerință absolut necesară este ca unul dintre viitorii soți să aibă domicililul/reședința în orașul în care se oficiază căsătoria. Cererile se depun la serviciul Stare Civilă, situat în Constanța, strada Mihai Eminescu, nr. 20. Cuplurile care hotărăsc să se căsătorească în cursul săptămânii nu au de achitat nici o taxă, dacă oficierea se face în sediul Casei Căsătoriilor. În week-end, în schimb, taxa pentru oficiere  a căsătoriilor este de 350 lei. Cei care vor să se căsătorească în afara sediului Stării Civile au de achitat o taxă de 1.500 de lei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6254 secunde