Vreți să evitați cozile interminabile? Taxele și impozitele pot fi achitate și la bancă

357
Vreți să evitați cozile interminabile?  Taxele și impozitele pot fi achitate și la bancă - vretisaevitati-1452191445.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii grăbiți și care nu vor să piardă timpul stând la cozi au la dispoziție numeroase modalități rapide de a-și plăti taxele și impozitele. 


"Le recomandăm contribuabililor care nu au de efectuat modificări fiscale să aleagă una dintre modalitățile de plată alternative, fără a se mai deplasa la sediile instituției. Astfel, prezentând doar buletinul sau cartea de identitate, contribuabilii au posibilitatea achitării impozitelor și taxelor locale la oficiile poștale, agențiile Garanti Bank, stațiile OMV prin Westa-co Express din municipiu", explică directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Virginia Uzun.

Potrivit acesteia, plata se poate face și cu cardul bancar, chiar pe site-ul www.spit-ct.ro, la secțiunea "Servicii online/Plata online a impozitelor" . De asemenea, puteți achita prin sistemul Internet Banking sau direct de pe telefonul mobil, prin aplicația Etax Mobile SPIT, dezvoltată atât pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android, cât și pentru cele cu iOS. În plus, se poate achita și cu ordin de plată, prin banca unde contribuabilul are cont deschis sau prin mandat poștal, de la orice oficiu poștal din țara.

Datele codurilor IBAN ale conturilor de Trezorerie se găsesc pe site-ul instituției, www.spit-ct.ro. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4349 secunde