Ziua Internațională a Copilului, moment de neuitat în municipiul Medgidia

638
Ziua Internațională a Copilului, moment de neuitat în municipiul Medgidia - oai0431-1686142084.JPG
În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria și de a aduce cât mai multe bucurii fiecărui copil.

Evenimentul a fost sărbătorit pentru prima dată la nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920.

Acesta a intrat însă în istorie ca Zi Internaţională a Copilului - 1 Iunie, în anul 1925, moment în care la Geneva s-a desfășurat Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor. Organizația Națiunior Unite a susţinut această iniţiativă şi a proclamat protecţia drepturilor, vieţii şi a sănătăţii copiilor drept una dintre priorităţile sale de activitate.

Declaraţia cu privire la drepturile copilului a fost aprobată în formă finală în data de 20 noiembrie 1959 şi a proclamat drepturi egale pentru copii la educaţie, învăţământ, asigurare socială, dezvoltare fizică şi spirituală indiferent de culoarea pielii, naţionalitate, origine socială, situaţie materială sau alte statuturi.

Cu această ocazie, administrația publică locală a oferit o zi de neuitat cetățenilor din municipiul Medgidia, care au fost implicați într-o serie de activități și concerte incendiare organizate în Parcul „1 Mai”.

Copiii de toate vârstele au fost invitați să participe la Flash Mob eroi vs. eroine, Led Video Gaming, petrecerea cu personaje animate; să urmărească cinematograful în aer liber, să admire exponatele din cadrul expoziției Jurassic World Dino Expo și să se bucure de parcul de distracții alcătuit din 12 locuri de joacă gonflabile.

Pe parcusul zilei, manifestările au fost însoțite de mult râvnita înghețată londoneză gratuită.

Începând cu ora 16.00, scena amenajată în zona skate a parcului a fost animată timp de câteva ore în șir de Butterfly Performance și surpriza Disneyland care au adus alături de publicul larg personajele desenelor animate actuale. Pe tot parcursul spectacolului, atmosfera de sărbătoare a fost întreținută și de tunurile de confeti.

Odată cu venirea serii pe scenă au urcat artiști preferați ai adolescenților precum Alina Eremia, IDK, Oscar și trupele de dans locale și județene, „Revolution Dance”, „The Fighters”, „Sweet Revo Swag Addiction” și Charzzy.

Mii de tineri au fredonat alături de celebrii soliști, cunoscutele versuri fiind părtași, astfel, la momente de neuitat din istoria municipiului nostru.

La mulți ani, încă o dată, copiilor de pretutindeni!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4279 secunde