Social

Ultima știre adaugată : Marţi, 07 Mai 2024.


11 Octombrie 2012
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție Dobrogea, Zona MTJT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, mâine, în timpul lucrărilor. Astf ...
11 Octombrie 2012
Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, a declarat, joi, că restricțiile privind accesul cetățenilor români pe piața muncii din Marea Britanie vor fi menținute până la sfârșitul anului 2013, când vor fi ridicate.El a precizat că este ...
11 Octombrie 2012
Marele premiu la jocul Joker depășește 10,6 milioane lei (peste 2,3 milioane de euro). La categoria întâi a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de 4.396.459,41 lei (962.000 de euro), iar la jocul Noroc premiul este de peste 1.600. ...
11 Octombrie 2012
Vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul și sud-vestul teritoriului, precum și în zona de munte, unde pe arii restrânse va ploua slab. În cursul nopții nebulozitatea se va accentua în toate regiunile, iar ploile se vor extinde cuprinzând ce ...
11 Octombrie 2012
Daniel Mititelu de la Asociația Județeană Constanța a Sportului pentru Persoane cu Handicap a participat, săptămâna trecută, la Varna, la Cupa Mării Negre la baschet în fotoliu rulant. El a făcut parte din echipa națională a României, formată în tota ...
11 Octombrie 2012
Peste 660 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile săptămâna aceasta prin rețeaua Eures, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța. Joburile sunt în diferite domenii, atât pentru persoanele cu studii medii, cât și p ...
11 Octombrie 2012
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța oferă contribuabililor acces gratuit la internet wireless în toate locațiile instituției. Astfel, persoanele fizice și juridice care se adresează agențiilor fiscale din str. Badea Cârțan nr. 3, Atelierel ...
11 Octombrie 2012
 Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție Dobrogea, Zona MTJT Constanța, anunță întreruperea furnizării energiei electrice, în timpul lucrărilor. Ast ...
11 Octombrie 2012
Vremea este plăcută și caldă astăzi, la Constanța. Cerul este variabil, cu soare, vântul bate moderat, dinspre sud-est, iar maxima pe timpul zilei va atinge 22 de grade Celsius.La noapte va fi cer variabil, cu lună și o minimă termică de 12 grade Cel ...
11 Octombrie 2012
Deșeurile electrice și electronice, alături de posesorii lor, sunt invitate la plimbare sâmbătă, 13 octombrie și duminică, 14 octombrie, când echipa Asociației Române pentru Reciclare RoRec organizează o acțiune de colectare a acestui tip de deșeuri ...
11 Octombrie 2012
Constănțenii care locuiesc în cartierul Anadalchioi nu vor beneficia de curent electric astăzi, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție ...
11 Octombrie 2012
Conducerea Centralei Nuclear-Electrica Cernavodă a anunțat că puterea electrică la borne din data de 10 octombrie 2012, la Unitatea 1, a fost de 712,6 MWe, în timp ce la Unitatea 2 a fost de 704,6 MWe.Evacuările gazoase și lichide de radioactivitate ...
11 Octombrie 2012
Pentru perioada 15 - 19 octombrie 2012, 14 agenți economici din Constanța au fost avizați pentru debranșare din cauza datoriilor de aproape 10.000 lei către S.C. RAJA S.A.. Datornicii pot rămâne fără apă potabilă dacă în termen de cinci zile de la av ...
11 Octombrie 2012
Se mai încălzește, la Constanța, dar se instalează și ceva nori. Astăzi cerul va fi variabil, cu soare, mâine va fi senin, însă pentru sâmbătă se anunță condiții de ploaie.Temperatura maximă prognozată pentru astăzi este de 22 de grade Celsius și se ...
11 Octombrie 2012
Deși pedepsele s-au înăsprit și controalele s-au înmulțit, mai există încă mulți patroni care folosesc angajați la negru. Inspectorii de muncă au depistat, în primele trei trimestre ale anului în curs, 303 angajatori care practicau munca fără forme l ...
11 Octombrie 2012
Vremea a început să dea semne de răcire și, în curând, va fi nevoie să ne încălzim casele. Asta dacă ne dă mâna! Iarna aceasta vom cumpăra gigacaloria de la RADET la același preț ca și anul trecut, de 341,92 de lei. Dacă vă numărați printre cei cu ve ...
Cuget Liber
10 Octombrie 2012
Indianca Jyoti Amge este, oficial, cea mai mică femeie din lume. La cei 18 ani, ea are o înălțime de 62,8 centimetri și cântărește 5,4 kilograme.Tânăra a fost înregistrată în Cartea Recordurilor, unde primul loc era ocupat de americanca Bridgette Jor ...
10 Octombrie 2012
În urma votului care a avut loc în această după-amiază în cadrul Congresului Uniunii Poștale Universale de la Doha (Qatar) și exprimat de către 193 de state membre, România a fost aleasă membru în Consiliul de Administrație al UPU, organizație a Nați ...
10 Octombrie 2012
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție Dobrogea, Zona MTJT Constanța, anunță întreruperea furnizării energiei electrice, mâine, în timpul lucrărilor.Astf ...
10 Octombrie 2012
Mâine, vremea se menține răcoroasă dimineața și noaptea în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe în sud-vestul, centrul și estul țării. Vântul va sufla slab până la moderat. Tem ...
Pagina a fost generata in 1.1333 secunde