Vacanța mare a început, iar stațiunea Eforie, cunoscută drept destinația preferată a familiilor cu copii, a fost luată cu asalt de turiști. Plajele sunt pline, gradul de ocupare al hotelurilor ajunge deja la 80% însă lipsesc beach barurile. Autoritățile încearcă să urgenteze finalizarea documentelor, iar în tot acest timp, operatorii fac deja pregătiri.
Pe plajă, șezlongurile și cearșafurile sunt ocupate încă de la primele ore ale dimineții, iar cei mai mulți aleg să stea cât mai aproape de apă, acolo unde briza mării îi ajută să suporte mai ușor temperaturile ridicate. Eforie rămâne și anul acesta una dintre cele mai accesibile stațiuni de pe litoral. O bere poate fi cumpărată cu doar patru lei, la jumătate din prețul practicat în alte zone ale litoralului, iar un frappe costă în jur de 20 de lei. În plus, multe terase vin cu reduceri și oferte de tip „happy hour”, spre bucuria turiștilor.
„Suntem pentru al treilea an consecutiv. Alegem Eforie pentru că este mai ieftin, dar și plajele sunt adecvate pentru copii, intrarea în mare este lină. Sunt activități pentru toată lumea", a declarat un turist venit din Satu Mare.
Turiștii aleg vacanțe mai scurte, dar nu renunță la litoral
Chiar dacă recunosc că turiștii și-au mai scurtat vacanțele din cauza problemelor financiare, operatorii spun că aceștia nu renunță la concedii. Dovada, gradul mare de ocupare este de aproape 80%, înregistrat înainte de 1 iulie.
„Eforie s-a schimbat în bine, s-au făcut modificări și cred că va fi un sezon bun. Este adevărat că rezervările sunt pe perioade mai scurte, turiștii sunt mai atenți la cheltuieli, dar eu nu cred că românii nu au bani. Cred că au început să dea mai multă importanță banului și să-l cheltuiască mai chibzuit. Dacă noi, cei din Eforie, ne vom comporta cum trebuie cu turiștii, va fi un an de referință pentru noi și ne va ajuta și în viitor", a declarat Ionuț Anghel, operator în turism.
„Gradul de ocupare în acest moment este de aproximativ 80%. Tarifele pornesc de la 150 de lei pe noapte pentru o cameră dublă și ajung la 350 de lei pentru pachete care includ mic dejun și șezlonguri pe plajă", a precizat și Isabela Anton, reprezentanta unui complex hotelier din Eforie Nord.
Stațiunea își păstrează însă statutul de destinație preferată pentru familii cu copii. Salvamarii atrag atenția părinților să nu-i scape din ochi pe cei mici, mai ales în zilele aglomerate.
„Copiii ar trebui să fie în permanență sub supravegherea părinților. Recomandăm chiar să fie ținuți de mână, pentru că se pot pierde foarte repede. În plus, fundul mării este schimbător și se pot forma gropi chiar și aproape de mal. Chiar la doi metri de țărm pot exista adâncimi de câțiva metri, iar pentru copiii care nu știu să înoate există pericole", avertizează Valentin Stoian, salvamar.
Singura veste mai puțin bună este că, deocamdată, pe plajă nu există niciun beach-bar. Construcțiile au fost demolate la finalul verii, iar cele noi nu au fost încă ridicate. Astfel, cei care merg la plajă trebuie să-și facă provizii de pe faleză înainte de a coborî pe nisip.
„Este un dezavantaj, în primul rând pentru operatorii de plajă care se susțineau și din beach-baruri, dar am înțeles că procedurile sunt în curs și urmează autorizările. Va fi mai comod și mai elegant când vor fi refăcute", a adăugat Ionuț Anghel, operator în turism.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.