18 iulie: Ziua în care Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă de 10 din lume

179
18 iulie: Ziua în care Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă de 10 din lume - nadia-1689682530.jpg

Articole de la același autor

Ziua de 18 iulie ne-a făcut, în urmă cu aproape 50 de ani, mândri că suntem români. Nadia Comăneci a fost prima gimnastă din lume, care a reușit să obțină nota 10 la Jocurile Olimpice.


Deşi potrivit codului de punctaj de la acea vreme al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) nota maximă posibilă era 10, până în 1976 se considera că aceasta este imposibil de atins. Înainte de JO de la Montreal, firma Omega, sponsor oficial al competiţiei, i-a întrebat pe responsabilii Comitetului Internaţional Olimpic câte cifre trebuie să aibă tabela de scor, iar răspunsul a fost că sunt suficiente trei cifre, deoarece nota 10 va fi imposibil de obţinut de către vreun gimnast.


Cu toate acestea, Nadia Comăneci a obţinut primul 10 din gimnastică executând perfect un exerciţiu la paralele chiar în cadrul ediţiei din 1976 a Jocurilor Olimpice.
Ediţia de la Montreal a JO a intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadia Comaneci”, după ce Nadia a primit şapte note de 10 (primele în istoria concursurilor oficiale de gimnastică) şi a stabilit un “record absolut”: 20 de puncte, la paralele inegale (potrivit codului de punctaj de la acea vreme).
Deşi avea doar 14 ani, Nadia a câştigat la Jocurile Olimpice de la Montreal cinci medalii şi a intrat pentru totdeauana în analele istoriei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2708 secunde