A murit Traian Petcu, un simbol al atletismului. „A fost un model pentru generația tânără”

376

Articole de la același autor

Atunci când pronunţăm numele Traian Petcu ne aducem aminte de vremurile îndepărtate şi glorioase în ceea ce priveşte atletismul românesc. Veteranul atlet a dus o viaţă activă până joi, atunci când a pierdut lupta cu moartea la incredibila vârstă de 97 de ani. Una dintre cele mai mari dorinţe ale lui Traian Petcu era să atingă vârsta de 100 de ani.

Din păcate, moartea nu a mai aşteptat şi l-a luat pe fostul sportiv. Traian Petcu a participat la nenumărate curse de atletism pentru veterani. Nu mulţi ştiu că acesta a fost campion în tinereţe la probe de atletism precum 400 de metri, 800 de metri 1500 de metri sau cros.

Acesta a fost premiat de Regele Mihai I la Concursul Naţional de la Predeal în 1947. A fost o performanţă unică pentru România. Între anii 1991-1995 a participat în calitate de sportiv veteran la 4 balcaniade: Atena, Izmir, Bucureşti şi Sofia. Traian Petcu era cetăţean de onoare al Constanţei. Era o persoană extrem de activă.

Chiar dacă unora le este greu să practice sportul la o vârstă fragedă, iată că Traian Petcu a sfidat normalitatea şi a alergat până în ultima clipă. Longevivul sportiv se antrena zi de zi pentru a participa la diferite crosuri ale veteranilor şi de cele mai multe ori se întorcea de la acestea cu cel puţin o medalie.

Persoane importante ale sportului constănţean şi românesc au ţinut să transmită mesaje de condoleanţe pentru familia îndurerată a marelui sportiv.

Lumea sportului este mai săracă

Preşedintele Clubului Sportiv Farul Constanţa, Sorin Başturea, a fost unul dintre foştii sportivi din Constanţa care au reacţionat imediat după moartea lui Traian Petcu.

„A murit un mare om din sportul constănţean. Un mare atlet şi un mare campion. Clubul Sportiv Farul şi colegii de la secţia de atletism sunt alături de familia îndoliată. Sper ca un om valoros din punct de vedere sportiv, un om de caracter şi de nivel profesional ridicat, aşa cum a fost domnul profesor Traian Petcu, să mai existe printre noi. Este foarte important să avem nişte modele în viaţă. Omul a fost extrem de serios toată viaţa lui şi extrem de cumpătat. A fost un model pentru generaţia tânără şi pentru noi, cei din generaţia a doua, pe care trebuie să îl urmăm”, a declarat Sorin Başturea, preşedintele Clubului Sportiv Farul Constanţa.

Marele campion la atletism, Ilie Floroiu, a spus şi el câteva cuvinte după dispariţia lui Traian Petcu.

„Este un exemplu pentru toţi. Pe vremuri a evoluat pentru Dinamo Bucureşti, apoi a devenit profesor de educaţie fizică şi sport. A alergat la extrem de multe competiţii pentru veterani. Regretăm dispariţia acestui om care a fost respectabil, a făcut sport toată viaţa sa. Putem spune că lumea sportului constănţean este mult mai săracă după dispariţia lui Traian Petcu”, a declarat Ilie Floroiu.

Elena Frâncu a ţinut să transmită un mesaj plin de emoţie după ce a auzit teribila veste.
„Traian Petcu este un simbol al atletismului şi al sportului constănţean. A fost foarte bun prieten cu Ilie Floroiu şi cu toată lumea sportului. Este o durere mare pentru noi toţi. La ultima mea discuţie cu el îşi dorea să atingă cifra de 100 de ani. Din păcate asta a fost. Acolo unde se duce, în Ceruri, noi nu îl vom uita niciodată. Pentru noi este un model de om şi de longevitate sportivă, participând la zeci de competiţii dedicate bătrânilor de peste 90 de ani. O să ne lipsească nea Traian Petcu. Îi dorim somn lin acolo unde este şi are respectul meu pentru toată viaţa. Am învăţat multe de la el. Este un model de urmat pentru sportul constănţean. Vreau să închei cu regretul că din marea familie a sportului, încet, încet rămânem cât mai puţini”, a spus pentru „Cuget Liber”, Elena Frâncu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6702 secunde