Jucătorii români de tenis de masă Adina Diaconu şi Andrei Istrate şi-au încheiat aventura la WTT Contender Muscat 2025, ei oprindu-se în faza sferturilor de finală. Cei doi tricolori care formează perechea de dublu mixt 131 mondial au făcut o figură frumoasă în turneul din Oman, clasându-se printre primele opt perechi ale probei.
Contra campionilor europeni en-titre Maria Xiao şi Alvaro Robles (Spania, 7 mondial), Adina Diaconu şi Andrei Istrate şi-au dorit o nouă prestaţie bună, însă au cedat cu scorul de 0-3 (4-11, 7-11, 6-11).
Până în sferturile de finală, sportivii români au eliminat perechile Thibault Poret / Leana Hochart (Franţa), scor 3-2 (8-11, 10-12, 11-8, 11-8, 11-7), şi Sreeja Akula / Sathiyan Gnanasekaran (India), scor 3-1 (11-8, 6-11, 11-9, 11-3).
Tot la WTT Contender Muscat, dar în proba de dublu feminin, Adina Diaconu şi Maria Xiao (10 mondial) au fost blocate în optimile de finală, deşi au revenit şi au împins meciul în decisiv.
La prima lor apariţie pe tablou, cele două partenere au mărit ritmul de joc în a doua parte a întâlnirii cu Sabina Surjan / Izabela Lupulesku (Serbia, 59 mondial) şi au revenit în meci de la 0-2, cu multe momente de sclipire care le-au dat speranţe pentru ultimul set. Totuşi, punctele finale le-au aparţinut adversarelor, iar Adina Diaconu şi Maria Xiao au pierdut, scor 2-3 (9-11, 8-11, 12-10, 11-7, 6-11).