Alexandru Pădure: „Performanța anului îi aparține campioanei mondiale Mihaela Cambei”

58
< 1 min citire
Alexandru Pădure: „Performanța anului îi aparține campioanei mondiale Mihaela Cambei” - haltere1-1766940354.webp
Președintele Federației Române de Haltere, Alexandru Pădure, a declarat că performanța anului 2025 îi aparține vicecampioanei olimpice de la Paris, Mihaela Cambei, care a câștigat o medalie de aur și două de argint la Campionatele Mondiale de la Forde.
Oficialul a subliniat, de asemenea, rezultatul lui Luis Manuel Lauret Rodriguez, sportiv român de origine cubaneză care a cucerit o medalie de argint la Mondiale.
În general a fost un an destul de bun din punct de vedere al performanțelor, un an încărcat. Performanța anului îi aparține celei care este și sportiva anului Federației Române de Haltere, respectiv Mihaela Valentina Cambei. Ne bucurăm foarte mult și de performanța obținută de sportivul naturalizat Luis Manuel Lauret Rodriguez. Dar, într-adevăr, putem aprecia că a început să crească echipa masculină, aspect pe care ni l-am dorit pentru a echilibra activitatea la loturile naționale și la centrele olimpice. Acest lucru ne dă încredere că putem angrena o echipă destul de bună pentru campania de calificare olimpică", a afirmat președintele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0464 secunde