Andrei Talpeș: "Este momentul unui restart al sportului"

406
Andrei Talpeș:

Articole de la același autor

Sezonul baschetbalistic din România s-a întrerupt definitiv, fără campioane, fără echipe retrogradate. Managerul tehnic al Baschet Club Athletic Constanța, Andrei Talpeș, a făcut o declarație în acest sens și a explicat situația, pentru ca suporterii formației de la malul mării să știe ce se va întâmpla cu echipa lor favorită în continuare.

"Sezonul 2019-2020 al Ligii Naționale de baschet masculin s-a încheiat oficial fără decernarea titlului de campioană. Ședinta Consiliului Director al Federației Române de Baschet s-a desfășurat în data de 19 mai, în regim de videoconferință: Consiliul Director constată imposibilitatea continuării Ligii Naționale și a Ligii I, din cauza pandemiei de Covid-19, și dispune cu unanimitate de voturi încetarea sezonului competițional 2019-2020 al LNBM, LNBF și Liga I, cu clasamentele în vigoare la data suspendării competițiilor de către Comitetul pentru Situații de Urgență, din 12 martie 2020, fără decernarea titlurilor de campioană națională. Prezenta decizie intră în vigoare începând cu data de 22 mai, acordând astfel tuturor participantelor din LNBM, LNBF și Liga I posibilitatea de a-și rezolva în această perioadă toate aspectele organizatorice.

Pentru Baschet Club Athletic, a fost un sezon cu suișuri și coborâșuri, însă cred că, deși nu am putut controla rezultatul final al sezonului, am avut puterea să oferim oamenilor experiențe de neuitat.

Cea mai mare bucurie este că am reușit să creăm și să livrăm emoție, atât către fani, cât și către sponsori, către partenerii noștri. Consider că oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.

Cred că, după această pandemie Covid-19, este momentul unui restart al sportului românesc în general, și al sportului constănțean în special. Și pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de noi toți, să ne unim forțele, de la ministere, federații, la specialiști, președinți, manageri, jucători, kinetoterapeuți etc.

Îmi place să mă implic în proiecte ce pot schimba mentalități. Este important să îți recunoști progresul și să fii mândru de împlinirile tale. Consider că recunoașterea și sprijinul celor din jur te ajută să evoluezi. Cât despre noi, despre Athletic Constanța, sunt optimist. În acest proiect ne ghidăm după mai multe principii sănătoase, iar unul dintre ele, aplicat în special în această perioadă, a fost «să faci ceea ce este corect, chiar și atunci când nu te vede nimeni».

Cred în sport ca pilon al educației, ca sursă de lideri, de modele, ca liant social, ca industrie. Și cred că un proiect comun pentru restartul sportului constănțean ar putea aduce numai beneficii; de asemenea, poate transforma Constanța într-o comunitate vie care să ofere oportunități reale pentru toți cei care vor să se implice.

Toată lumea întreabă deja ce va fi în viitor. Mai avem multă muncă, de făcut în și pentru sezonul viitor", sunt cuvintele team-managerului BC Athletic, Andrei Talpeș. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3307 secunde