Antrenorul Farului, moment de sinceritate: "Echipa nu este foarte valoroasă"

547
2
Antrenorul Farului, moment  de sinceritate:

Articole de la același autor

În urma evoluțiilor dezastruoase, FC Farul continuă să se zbată la coada clasamentului, cu 10 puncte, în lupta pentru evitarea retrogradării. Astfel, într-unul din cele mai negre momente din istoria clubului, în care echipa riscă să se desființeze, conducerea tehnică cere sprijinul puținilor suporteri pe care îi mai are pentru a fi alături de echipă la meciuri.

"Realitatea este că suntem pe ultimul loc în clasament, la diferență de 5 puncte față de următorul loc. Voi cere sprijinul suporterilor. Îmi este rușine de ei pentru ceea ce se întâmplă la echipă. Depinde de ei dacă ne vor susține în continuare sau nu. Atât timp cât voi fi antrenor la Farul, relația mea cu ei va fi una de mare respect", a declarat antrenorul principal FC Farul, Ion Răuță.

În opinia noii conduceri tehnice, Farul nu dispune de un atac consistent pentru a putea marca și, implicit, pentru a aduna victorii.

"Din păcate, nu văd acei atacanți determinați care să-și dorească foarte mult să marcheze. Sunt convins că încă mai sunt șanse ca Farul să se salveze de la retrogradare și dacă vom pune toți umărul, sunt sigur că putem să realizăm acest obiectiv. Echipa noastră nu este foarte valoroasă, dar nici foarte slabă", a declarat și secundul FC Farul, Bănică Oprea.

La câteva zile după intrarea în atribuțiunile de antrenor principal la FC Farul, Ion Răuță a semnalat mai multe probleme la lot, semn că Artimon a lăsat echipa în dezordine la plecare. În plus, pentru deplasarea la Galați, cu Dunărea (ora 11.00), lotul Farului va fi lipsit de jucători precum Sergiu Popescu, Buzea, Nicola Berti sau Chițu.

"Sunt urme rămase după plecarea lui Artimon, dar nu pot spune că le-am depistat pe toate. Vom vedea pe parcurs", ne-a mai spus Răuță.

Juniorii vor fi baza

Pe viitor, Farul va încerca să se bazeze pe jucătorii din propriul centru de juniori, noul antrenor al grupării de pe litoral afirmând că a remarcat jucători cu potențial care pot ajuta echipa de seniori.

"Momentan, nu pot să fac prea multe schimbări în lot în ceea ce privește juniorii. Mulți nu s-au antrenat cu echipa și nu-i pot introduce nepregătiți. Am remarcat un grup de jucători de la grupa mare de juniori. Dacă avem grijă de ei, vor fi jucători de viitor pentru FC Farul. Chiar și la grupa a II-a sunt jucători pe care îi avem în vedere. Vom mai susține jocuri la școală pentru a testa jucătorii, pentru că unii din ei au potențial", a explicat tehnicianul Ion Răuță. 

Comentează știrea

suporter FC Farul
20 aprilie 2013
Aici ai punctat bine

Insa incearca sa joci mai mult cu juniorii fiindca actualli jucatori nu joaca deloc bine si rateaza mult, am pierdut meciul cu Dunarea 4-1, atata pot jucatorii titulari, insa juniorii de Academia Farul 2012 merita o sansa !!! Suporterii se supara mai mult cand pierdem cu asa zisele vedete aduse de Artimon, decat daca am pierde pe mainile unor juniori care cat de cat joaca fotbal.

faru
20 aprilie 2013
faru

rauta lasane ca nu ai nicio treaba cu antrenoratu,mai esti si antrenor cu portari si portaru tau a luat 4 boabe vai de capu nostru.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4991 secunde