Antrenorul FC Farul avertizează: "Este nevoie ca toată lumea să tragă în aceeași direcție, iar cei care nu o fac să plece"

234
Antrenorul FC Farul avertizează:

Antrenorul FC Farul, Alin Artimon a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că echipa are mare nevoie de puncte, și că toată echipa trebuie să se concentreze pe obținerea victoriilor. În plus, acesta a specificat că cei care nu sunt în stare să-și facă treaba, să plece.


"Farul are nevoie în acest moment de rezultate, mai mult decât orice altceva. Sper să le putem obține. Prima ocazie este jocul de la Târgoviște. Sper într-o schimbare, într-o reacție a grupului. Din păcate, de câte ori greșim suntem taxați, iar noi avem nevoie de multe momente ca să putem închide un joc. Nu știm să gestionăm, deocamdată, reacția de după goluri, și dacă înscriem și dacă primim gol, se îmtâmplă ceva. Nu este momentul să căutăm vinovați, este timp suficient în iarnă. Acum este nevoie ca toată lumea să tragă în aceeași direcție, iar cei care nu o fac, să plece", a declarat Alin Artimon.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4781 secunde