CSU Neptun va disputa, duminică, pe terenul Unirii Slobozia, meciul contând pentru ultima etapă a play-out-ului Ligii Naționale de handbal feminin.
Formația constănțeană este obligată să câștige acest meci pentru a nu se afla pe loc de retrogradare directă, ci pentru a fi pe locul care o trimite la barajul pentru rămânerea în prima ligă. Deși jucătoarele se zbat pentru a continua performanța, totul este în van. De 5-6 luni, ele sunt neplătite, iar șansele de a-și primi restanțele salariale sunt egale cu zero.
CSU Neptun, club public, poate fi finanțat de Consiliul Județean și a și primit o parte din buget, însă acesta a fost alocat pe un proiect destinat sportului de masă, ceea ce înseamnă că echipa nu poate primi niciun ban!
După terminarea ultimului meci de la Constanța, disputat cu CSM Cetate Deva și încheiat cu victoria gazdelor, "universitarele" au izbucnit în plâns, iar antrenorul principal Ion Crăciun a declarat: "Din păcate, așa cum mi s-a spus de altfel, Constanța nu își dorește o echipă de primă ligă de fete. Domnii conducători ne-au anunțat că echipa se va desființa. Indiferent ce facem noi pe teren, acesta e verdictul. Nu vor mai fi plătite și ne-au anunțat lucrul acesta, din păcate, când au văzut că avem șanse să rămânem în prima ligă cu o echipă numeric scăzută și valoric, foarte multe tinere, foarte multe jucătoare care au învățat aici mai mult. Își doresc altceva în afară de sport. Pentru că nu sunt oameni de sport, echipa asta îi încurcă. Din păcate, echipa asta a avut o bază sportivă care se pare că a fost mai tentantă decât performanța echipei. La Constanța, am mai spus-o și o repet, echipa de fete a ținut ani de zile steagul sus. Handbalul în Constanța este iubit. Atitudinea jucătoarelor cred că nu impresionează cu nimic. Mai avem un joc la Slobozia și vrem să terminăm cu fruntea sus. Din moment ce s-a anunțat că nu se vor mai primi banii pe ultimele șase luni, că nu se dorește echipa asta, nu știu cine se mai luptă pentru baraj. Ce șanse am mai avea. Mie au să îmi dea bani din liga a II-a, nu i-am cerut și nici nu îi cer. Eu i-am rugat doar atât, să rezolve problema fetelor".
În această ultimă etapă, se vor mai disputa și meciurile Mu-reșul Tg. Mureș - HCM Râmnicu Vâlcea și Cetate Deva - U Cluj.
Clasament play-out: 1. U Cluj (37 p), 2. HCM Rm. Vâlcea (34 p), 3. CSU Neptun (32 p), 4. CSM Unirea Slobozia (32 p), 5. Cetate Deva (30 p), 6. Mureșul Târgu Mureș (0 p).