Președintele COSR, Octavian Morariu:

"Anul 2013 nu a fost în niciun caz unul prost"

106

Articole de la același autor

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat, ieri, că nu apreciază anul 2013 ca fiind unul prost, chiar dacă sportivii români nu au obținut niciun titlu mondial, precizând că după fiecare ediție a Jocurilor Olimpice există o coborâre.

"Nu sunt foarte preocupat de faptul că nu avem în acest an un titlu mondial. În general, marii campioni după o ediție de JO au inflexiuni, în general apare coborârea în primul an după JO, e absolut firesc. Nu poți fi în fiecare an în top. Urmează 2014, care va fi mult mai interesant din acest punct de vedere și ne va da indicații despre următoarea Olimpiadă. Mă bucură faptul că scrima a confirmat, mă bucur să văd că sportivii de la canotaj își revin. Mă bucură și rezultatele echipei naționale de rugby. Una peste alta, a fost un an corect, nu pot spune că a fost unul prost, în niciun caz. Din păcate, cluburile o duc tot mai greu, baza de selecție e din ce în ce mai mică, antrenori avem tot mai puțini, e un fenomen care mă îngrijorează. Și, atâta timp cât modificările legislative de care tot vorbim nu au loc, va fi foarte greu să ținem pasul cu sportul care este tot mai profesionist, științific", a declarat Morariu, citat de Mediafax.

v v v

Octavian Morariu și Thomas Dubruel, director general al Renault România, au semnat, ieri, prelungirea parteneriatului pe o durată de patru ani, până în 2016, perioadă în care Renault va susține pregătirea sportivilor români din loturile olimpice și va asigura premiile pentru medaliații de la Rio de Janeiro.

Parteneriatul, încheiat în 2012, înaintea JO de la Londra, va menține și componenta socială, de promovare a românilor obișnuiți care trăiesc și împărtășesc valorile olimpismului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4085 secunde