Arthur Hoffmann, prezent la ședința de analiză a activității DSJ și CS Farul

3350
Arthur Hoffmann, secretarul general adjunct al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și Ana-Maria Șintie, consilier în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, se numără printre invitații de seamă ai ședinței de analiză a activității Direcției pentru Sport a Județului Constanța și a CS Farul pe anul 2009, eveniment progra-mat astăzi, de la ora 11.00, în Aula Bibliotecii Județene "I. N. Roman" din Constanța.
La reuniune, vor mai fi prezenți reprezentanți ai structurilor sportive constănțene, serviciilor publice deconcentrate, Instituției Prefectului, Primăriei, Consiliului Județean și ai Inspectoratului Școlar.
În 2009, DSJ a organizat o mulțime de evenimente sportive de anvergură, destinate sportului de performanță, dar și sportului de masă, cluburile constănțene găsind de fiecare dată sprijin în Elena Frîncu și echipa sa.
De asemenea, CS Farul a terminat anul trecut cu rezultate bune și foarte bune, atât la Campionatele Naționale, cât și în competițiile internaționale oficiale. Sportivii legitimați la gruparea condusă de Ilie Floroiu au câștigat 384 de medalii în întrecerile interne și 66 de medalii în cele internaționale. Nu în ultimul rând, dintre cei 413 de fariști, 79 au fost cooptați în loturile naționale ale României, la diferite nivele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Aprilie 2010
Stire din Sport : Adrian Senin a revenit la FC Farul
Pagina a fost generata in 0.4395 secunde