Astra descinde la Ovidiu. Hagi, duel la distanță cu Șumudică

300
Astra descinde la Ovidiu. Hagi, duel la distanță cu Șumudică - astra-1460135051.jpg

Articole de la același autor

FC Viitorul Constanța întâlnește sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 20.30, la Ovidiu, lidera clasamentului, Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a play-off-ului Ligii l la fotbal. 


Managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, a susținut, vineri, la Ovidiu, o con-ferință de presă, în cadrul căreia a anunțat că va alinia la startul meciului cu Astra cel mai bun 11 pe care în are la dispoziție. 


"Vreau să arătăm dorință și ambiție pe teren. Jucăm împotriva liderului Astra, o echipă foarte puternică. Sper ca cei care vor veni la stadion să vadă un adevărat spectacol fotbalistic. Vom încerca să nu facem prea multe greșeli, fiindcă Astra este o echipă care speculează bine momentele importante. Au un grup foarte omogen, ce s-a format în ani de zile, sub conducerea lui Marius Șumudică, antrenor care a menținut echipa pe o linie ascendentă, în ciuda evenimentelor mai puțin pozitive din cadrul clubului. Nu mă interesează cine va ieși campioană în acest an, nu arbitrăm nicio luptă, noi voiam să câștigăm titlul, dar nu s-a putut. Sunt sigur că vom crește de la an la an și vom reuși să ne atingem obiectivele. Voi trimite o formulă competitivă, cei mai buni jucători pe care îi am la dispoziție și îmi voi asuma rezultatul", a declarat tehnicianul Viitorului. 


Întrebat despre lupta acerbă din atacul României, pentru convocarea la EURO, Gheorghe Hagi nu s-a ferit să facă lobby pentru doi fotbaliști: "Denis Alibec și Florin Tănase sunt doi jucători foarte buni, diferiți ca stil de joc, dar foarte talentați. Au șanse să meargă la EURO, dar selecționerul Iordănescu alege ce este mai bine pentru echipă. Părerea mea este că orice echipă din play-off este mai bună decât una din liga secundă din Spania (cu trimitere la Florin Andone, care evoluează la Cordoba). Astra a eliminat pe West Ham, deci nu e puțin lucru". 


Hagi a continuat dialogul de la distanță cu omologul său Marius Șumudică, referitor la situația lui Denis Alibec: "Eu l-am repus pe Alibec pe picioare, nu Șumudică. Orice antrenor are succes când are un asemenea jucător în teren. Eu l-am adus la club când voia să se lase de fotbal. Trebuie să fii lângă om atunci când are nevoie. Când eu spuneam că Alibec e cel mai bun, mă făceați nebun. Exact cum fac cu Iancu acum, sunt dispus mereu să ajut jucătorii tineri. Pentru mine, el este numărul unu. Problema lui Denis ține de psihic, ar trebui să se concentreze doar la ce face el pe teren. Nu am cum să mă supăr pe el, chiar dacă va marca împotriva noastră. Vreau să îi transmit lui Șumudică faptul că am ochi la jucători". 


Capul de afiș al etapei este derby-ul dintre Steaua și Dinamo, ce se va disputa duminică, 10 aprilie, de la ora 20:30, pe Național Arena. 


"Sunt două echipe cu tradiție, extrem de valoroase și oricare se poate impune. Mă bucură faptul că se va umple stadionul", a completat Gheorghe Hagi. 


Marți, de la ora 20.30, va avea loc meciul Pandurii Târgu Jiu - ASA Târgu Mureș. 


Clasament: 1. Astra (36 p), 2. Steaua (35 p), 3. Pandurii (30 p), 4. Dinamo (30 p), 5. FC Viitorul (25 p), 6. ASA Târgu Mureș (21 p). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 02 Aprilie 2016
Stire din Sport : "Marinarii" primesc vizita Gloriei Buzău
Pagina a fost generata in 2.2627 secunde