CS Phoenix s-a întors din tabăra de iarnă de la Buzău

Baschet "înzăpezit"

1850
Baschet
Micii baschetbaliști de la CS Phoenix Constanța își doreau zăpadă și au avut parte de ea. Chiar din belșug. Ei s-au relaxat în mini-stagiul de la Buzău, disputând chiar și o "dublă" amicală cu echipele din localitate.

Cu sprijinul DSJ, 19 mici practicanți ai baschetului, de la clubul Phoenix Constanța, au mers în tabăra de iarnă de la Buzău, etapă necesară pentru "încărcarea bateriilor" în vederea participării la Campionatul Național 2010. Din păcate, vremea rea și problemele medicale ale unora dintre micii sportivi au făcut ca perioada cantonamentului să fie mai redusă decât se stabilise inițial.
"Prima ninsoare a anului am prins-o la Buzău. Am avut zăpadă, așa cum ne-am dorit, dar viscolul ne-a dat socotelile peste cap. În plus, trei dintre copii au avut probleme de sănătate (Teodora Cătălui a suferit o entorsă la genunchi și va purta ghipsul minimum o săptămână, Ailin Apturaman a acuzat dureri de stomac, iar Vlad Nadoleanu a răcit), așa că ne-am întors mai repede acasă", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Phoenix-ului, Cristian Mânăstireanu.
La Buzău, baschetbaliștii de pe litoral au susținut și două meciuri amicale, la sala de sport a Școlii nr. 15. Echipa de băieți a învins, cu scorul de 63-32, pe CSS Buzău, iar formația de fete a trecut la limită de CS Miandra, 35-34, printr-un coș marcat în ultima secundă. Dintre constănțeni, s-au remarcat Ștefania Gușă, Oana Marin, Silvia Negoescu, Ionuț Neacșu, Edis Abibula și Sebas-tian Obrocaru.
"Au fost două partide în care s-a jucat cu mare ambiție, deși erau doar amicale. Victoriile sunt foarte importante, copiii prind încredere în forțele proprii", a spus profesorul Mărțișor Hondrilă, directorul tehnic al CS Phoenix.
v v v
Ultima acțiune la care vor participa micii baschetbaliști constănțeni va avea loc duminică, 20 decembrie, cu începere de la ora 9.00, la sala de jocuri a Complexului Sportiv Tomis din str. Flămânda: Cupa Phoenix de iarnă.
"Ținând cont de vremea rea, care a împiedicat echipele din Călărași, Buzău, Galați sau Brăila să onoreze invitația, am decis ca la turneu să joace numai sportivii noștri. Cu această ocazie, va fi acordat trofeul cuvenit celui mai bun sportiv al clubului Phoenix pe anul 2009", a declarat Mânăstireanu.
În afară de meciurile fetelor și băieților, se vor mai disputa concursuri de aruncări libere, de aruncări de 3 puncte și de lay-up (câștigă cel care reușește mai multe coșuri, după ce parcurge un traseu cu un jalon, în 30 de secunde).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2713 secunde