Bernadette Szocs, eliminată în optimile Cupei Mondiale de la Weihai

154
Bernadette Szocs, eliminată în optimile Cupei Mondiale de la Weihai - bernadette-1604935639.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de la Weihai, competiţie care se desfăşoară, în această perioadă în China, după mai bine de 15 zile de carantină și restricții impuse de organizatori, în condiții de maximă securitate sanitară.

Repartizată în Grupa D, „Bernie” a fost învinsă în primul meci de Hyo-won Suh (Coreea de Sud), scor 2-4 (11-8, 3-11, 9-11, 11-13, 11-8, 7-11), dar a reuşit să câştige a doua partidă, cu egipteanca Dina Meshref, scor 4-3 (8-11, 11-5, 11-8, 10-12, 11-6, 10-12, 11-5), astfel că a terminat pe locul doi în clasamentul grupei, suficient cât să-şi asigure prezenţa în optimi.

În această fază, românca a întâlnit-o pe Meng Chen, reprezentantă a ţării gazdă, principala favorită. Chinezoaica şi-a respectat statutul şi s-a impus categoric, scor 4-0 (11-6, 11-1, 11-3, 11-7), replica jucătoarei antrenate de Viorel Filimon fiind ceva mai consistentă doar în setul al patrulea.

Finala Cupei Mondiale de la Weihai, cel mai important turneu internațional al anului, este programată pentru marţi, 10 noiembrie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5304 secunde