Bianca Mei-Roşu, medaliată cu argint la WTT Youth Contender Zrenjanin

229
< 1 min citire
Bianca Mei-Roşu, medaliată cu argint la WTT Youth Contender Zrenjanin - 1-1743933265.jpg
Finalistă la U19 simplu feminin, jucătoarea constănţeană de tenis de masă Bianca Mei-Roşu a cucerit medalia de argint la WTT Youth Contender Zrenjanin 2025, o performanţă reuşită alături de antrenorul Alexandru Dincă.
Este a doua prezenţă pe podium la turneul din Serbia pentru tricolora care s-a clasat pe locul al treilea în proba de dublu mixt, la aceeaşi categorie de vârstă.
Calificată de pe primul loc din grupa din care a făcut parte, Bianca Mei-Roşu şi-a reluat în week-end parcursul, iar pe tabloul principal a crescut nivelul de la meci la meci, cu un moment decisiv în semifinala spectaculoasă contra Sarei Tokic (Slovenia), scor 3-2 (9-11, 11-8, 3-11, 11-9, 11-7).
Sportiva de pe litoral a ţintit trofeul probei la U19 simplu feminin, iar în urma finalei, a ocupat locul secund, după ce a pierdut meciul cu Anna Hursey (Ţara Galilor), scor 0-3 (4-11, 9-11, 6-11). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0499 secunde