Adversarul de sâmbătă al pugilistului Lucian Bute, columbianul Edison Miranda, a spus, la conferința de presă premergătoare luptei pentru titlul mondial la categoria supermijlocie (versiunea IBF), că nu poate vorbi urât despre sportivul român, care a câștigat respectul său.
"Lumea întreabă de ce nu am spus nimic rău despre Lucian Bute. Eu respect luptătorii care merită acest lucru, iar Lucian Bute și-a câștigat acest respect", a spus Miranda.
Bute a avut în program două ședințe de pregătire zilnic, în care a efectuat și exerciții deosebite, cum ar fi, de exemplu, lovirea cu barosul a unui cauciuc pentru roata de tractor. "Este printre cei mai puternici băieți cu care am lucrat", a spus antrenorul românului, canadianul Stephan Larouche.
Conform lui Joe Goossen, antre-norului adversarului de sâmbătă al lui Bute, Miranda s-a pregătit trei luni pentru acest meci, antrenându-se șase zile pe săptămână. A avut șase parteneri de antrenament, cu care a boxat 300 de reprize.
Lucian Bute (25 de victorii și nicio înfrângere) își va apăra pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fața pugilistului columbian Edison "Pantera" Miranda, într-o gală programată sâmbătă, la Centre Bell din Montreal (Canada). Meciul românului este programat să înceapă la ora locală 22 (duminică, ora 5, în România).