Boxerul Viorel Simion promite un meci mare în gala de sâmbătă:

"Voi ridica spectatorii în picioare!"

2729
Boxerul român Viorel Simion, care va lupta, sâmbătă seară, la București, în semifinala galei "Invincibilii V" cu paraguayanul Victor Hugo Cardozo, promite un meci frumos, care să ridice în picioare spectatorii.

În vârstă de 28 de ani, Viorel Simion, deținător al centurii WBC Mediterranean la categoria pană, revine în ring după o pauză de zece luni. Pugilistul român nu își va pune, însă, în joc centura, din cauză că adversarul este sud-american.
Cu 11 victorii, dintre care patru prin KO, în palmares, Simion este sigur că va face un meci frumos sâmbătă seara.
"Sunt pregătit foarte bine, îmi doresc să fac un meci cât mai frumos. Așa cum am obișnuit să salt spectatorii în picioare, așa voi face și de data asta. Sper să vină și un KO cât mai frumos", a spus boxerul.
Viorel Simion are ca obiectiv, în acest an, un meci pentru titlul european la pană.
"Acum, am un sprijin mai mare prin Rudel Obreja și Sorin Florea, care mi-au promis, anul acesta, că vom avea vreo patru gale și voi putea boxa și pentru titlul european. Sunt pregătit pentru orice meci, așa e normal, nu se știe ce adversari pot să am", a explicat sportivul.
Simion a admis că există discuții pentru un eventual contract cu promotorii de la InterBox, pentru a se muta în Canada: "După meci, vom purta o discuție, voi face o pregătire cu InterBox. Poate va fi și timpul meu. Mi-aș dori din tot sufletul să fiu plăcut și acolo cum sunt și aici".
Paraguayanul Victor Hugo Cardozo (11 victorii, 8 KO, 4 înfrângeri, 1 egal) a declarat, că nu îi este frică de pumnii românului.
"Sunt încrezător și voi lupta pentru victorie. Nu mi-e teamă de acest meci, am avut adversari mult mai puternici în cariera mea", a spus sud-americanul.
Cântarul oficial are loc astăzi, iar gala, mâine seară.

CS Eforie - Callatis, derby-ul local al Ligii a III-a
Etapa a 23-a a Ligii a III-a la fotbal, seria secundă, începe astăzi, cu șase partide, care se dispută de la ora 17: Unirea Slobozia - Viitorul Ianca, CS Domnești - Viitorul Însurăței, ACS Berceni - CS Tunari, Farul II - Viitorul Chirnogi, CSM Medgidia - Dunărea Călărași, CS Eforie - Callatis Mangalia. Mâine, tot de la ora 17, se joacă Partizanul Merei - Petrolul Berca, în vreme ce Utchim Găești - Viitorul Constanța și Oil Terminal - CS Viscofil nu se vor disputa, oaspeții urmând a câștiga cu 3-0. Viitorul Constanța va avea totuși meci astăzi, urmând a susține, de la ora 11, la Ovidiu, un amical cu Juventus București, liderul seriei a III-a a campionatului.

Clasament Liga a III-a
1. Viitorul Constanța 22 17 2 3 45-9 53
2. ACS Berceni 22 16 2 4 58-10 50
3. Unirea Slobozia 22 15 2 5 53-17 47
4. CS Domnești 22 12 5 5 49-27 41
5. Callatis 22 12 5 5 35-17 41
6. CS Viscofil 22 12 4 6 45-20 40
7. Petrolul Berca 22 11 5 6 28-24 38
8. Dunărea Călărași 22 10 4 8 45-35 34
9. CS Tunari 22 9 6 7 29-26 33
10. CS Eforie 22 9 6 7 25-26 33
11. Partizanul Merei 22 8 6 8 31-36 30
12. Viitorul Ianca 22 7 2 13 31-45 23
13. Viitorul Însurăței 22 6 5 11 24-26 23
14. Farul II 22 4 9 9 25-32 21
15. CSM Medgidia 22 5 3 14 22-50 18
16. Viitorul Chirnogi 22 5 2 15 20-56 17
17. Utchim Găești* 22 2 2 18 19-72 8
18. Oil Terminal* 22 2 2 18 15-71 8

Etapa viitoare
Vineri, 16 aprilie, ora 17: Viitorul Constanța - Farul II, Viitorul Chirnogi - Partizanul Merei, CS Viscofil - Unirea Slobozia, Viitorul Ianca - ACS Berceni, Dunărea Călărași - CS Eforie, Petrolul Berca - CSM Medgidia, Viitorul Însurăței - Callatis Mangalia; sâmbătă, 17 aprilie, ora 17: Viitorul Constanța - Farul II. CS Domnești - Oil Terminal și CS Tunari - Utchim Găești nu se dispută, gazdele urmând a câștiga cu 3-0.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2959 secunde