Butoiu are probleme la Predeal cu Florin Buzea și Ștefan Ciobanu

1686
Butoiu are probleme la Predeal cu Florin Buzea și Ștefan Ciobanu - 733f3d1e7b02f704a80521ed8e9ad70f.jpg
Ambii fotbaliști ai Farului întâmpină unele dificultăți medicale, care, ieri, și-au pus amprenta asupra pregătirii lor. Buzea cel puțin nu s-a antrenat deloc.

A opta zi a prezenței Farului la Predeal a debutat cu aceleași probleme cu terenul de antrenament, astfel că, în prima parte a zilei de ieri, dedicată în mod obișnuit pregătirii tehnico-tactice, antrenorii Gică Butoiu și Ion Barbu au fost nevoiți să schimbe iar "lecția".
"Marinarii" au efectuat cu preponderență circuite de forță, lucrând cu mingea puțin, în jur de 15 minute, când au participat la o miuță pe o jumătate de teren, suprafață care a scăpat "nevătămată" de vremea călduroasă de la Predeal.
"Paradoxal, deși, de la zi la zi, e tot mai cald aici, azi-dimineață (n.n. - ieri) înregistrându-se spre exemplu opt - zece grade Celsius, pentru noi e tot mai rău, pentru că nu avem unde lucra cu mingea. Stadionul din Predeal e desfundat. Se pare că nu vom putea să disputăm nicio partidă amicală în această săptămână, dintre cele două - trei pe care ni le propusesem. Asta este, vom lucra mai mult pe partea fizică, pentru că este nevoie să încărcăm, iar jocurile le vom susține la întoarcere. Avem dubla cu Dunărea Călărași, pe 16 și 19 februarie, apoi meciul cu CS Eforie, pe 26 februarie, dar putem aranja și alte partide, cu Unirea Slobozia sau Callatis Mangalia", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gică Butoiu, antrenorul principal al Farului.
Tehnicianul constănțean nu se confruntă la Predeal cu probleme mari de efectiv, doar Florin Buzea și Ștefan Ciobanu au ceva necazuri medicale. Pe primul îl doare un genunchi, iar ieri, la prima sesiune, nu s-a putut antrena, în vreme ce lui Fane i s-a umflat un tendon, jucătorul nerezistând decât jumătate din ședința de pregătire de dimineață. Butoiu speră însă ca Ciobanu să-și revină rapid.

"Marfă" de la Jean Gavrilă
În acest moment, Farul are la Predeal doi jucători noi, Radu Sascău (26 ani, mijlocaș sau fundaș stânga) și Radu Tiberiu Păduraru (20 ani, mijlocaș central), cu care patronul clubului constăn-țean, Giani Nedelcu, a declarat că a căzut de acord.
Este posibil ca, de săptămâna viitoare, la Constanța să mai vină ceva fotbaliști, în probe, după ce șeful Școlii de Fotbal de la Bușteni, Jean Gavrilă, i-a contactat pe fariști, pentru a le oferi câțiva fotbaliști tineri, de până în 25 de ani, unul fiind fundaș central, iar altul mijlocaș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Februarie 2011
Stire din Sport : Nicolas Vajou a revenit la FC Farul
Pagina a fost generata in 0.3353 secunde