Canotaj / Echipajul feminin de 8+1 al României, calificat direct în finală la Mondialele de la Racice

125
Canotaj / Echipajul feminin de 8+1 al României, calificat direct în finală la Mondialele de la Racice - 1-1663740406.jpg
Echipajul feminin de opt rame plus cârmaci al României s-a calificat direct în finala Campionatelor Mondiale de canotaj de la Racice (Cehia).

În grupa preliminară, care a stabilit culoarele pentru finala din 25 septembrie, ambarcaţiunea de 8+1 a României, compusă din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu şi Victoria Ştefania Petreanu, a ocupat locul cinci, calificându-se în finală alături de SUA, Canada, Olanda, Australia şi China, informează Federaţia Română de Canotaj.

În schimb, în proba masculină de 8+1, echipajul României, în componenţa Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu, a ocupat locul secund în prima serie, după Marea Britanie, care a obţinut calificarea directă în finală.

Barca de 8+1 a României va concura în faza recalificărilor, prevăzută pe 23 septembrie.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Canotaj / @balintczucz & @benceszlovak 

Pagina a fost generata in 0.2103 secunde