Caravana baschetului 3X3 descinde la Tulcea

297

Articole de la același autor

Baschetul 3x3, disciplină olimpică inclusă în premieră în programul JO de la Tokyo 2020, revine pentru al doilea an consecutiv în Tulcea. Peste 200 de jucători vor participa, în acest week-end, la Superbet Tulcea Streetplay, ediția a II-a, care se va desfășura, sâmbătă și duminică, în Piața Civică. 


La turneu, s-au înscris 57 de echipe, la toate categoriile de vârstă, care din acest sezon al circuitului național Sport Arena Streetball includ și categoriile de baby, sub 10 ani, și mini, sub 12 ani. La copii și juniori, sunt înscrise numeroase echipe din Tulcea și zona Dobrogei, astfel că localnicii vor avea destule motive să își încurajeze propriile formații. 


Categoriile Open, acolo unde participă și jucători profesioniști, adună echipe din întreaga țară, la Tulcea urmând a sosi echipe de top din circuit, precum U Cluj, CSM Oradea, BC Athletic Constanța, Rapid București, CSU Sibiu, Cuza Brăila sau Phoenix Galați, la masculin, respectiv Agro Squad și Phoenix Constanța, la feminin. 


"Evenimentul va fi animat de trupa de dans Let’s Go, de la Școala Gimnazială «Alexandru Ciucurencu» din Tulcea, coordonată de Lidia Băluță, care va susține două reprezentații în cea de-a doua zi de competiție. De asemenea, vor avea loc concursuri cu premii pentru spectatori, precum și alte momente-surpriză, pentru două zile de distracție continuă, sport și mișcare în aer liber", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Asociației Județene de Baschet Constanța, Andrei Talpeș. 


Tulcea Street Play este un eveniment marca Sport Arena Streetball, organizat în parteneriat cu Asociația Terra Semper Fidelis Perspectivă pentru Viitor, Primăria Municipiului Tulcea și Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Tulcea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7676 secunde