Carmencita Constantin: „Am visul că aceşti copii vor face mai mult decât ne-am propus”

178
2 min citire
Carmencita Constantin: „Am visul că aceşti copii vor face mai mult decât ne-am propus” - gimnastica-jo-1721740466.jpeg
Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), visează că gimnastele din lotul olimpic vor face la Jocurile Olimpice de la Paris mai mult decât şi-a propus ca obiectiv organizaţia pe care o conduce, şi anume calificarea în patru finale.
Am visul că aceşti copii vor face la Paris mai mult decât ne-am propus, că vor avea o perioadă foarte bună, că îşi vor atinge cu adevărat vârful necesar de performanţă în perioada Jocurilor Olimpice. În rest, sunt convinsă şi ştiu cât de mult îşi doresc, cât de hotărâte sunt să fie unite, să se ajute, să se sprijine una pe alta şi să dea maximum posibil fiecare dintre ele. Toţi ne gândim şi la o medalie olimpică la Paris, categoric. Dar între a te gândi, a munci pentru o medalie olimpică şi a-ţi asuma un astfel de obiectiv este o distanţă. Noi ne-am uitat foarte atent la ce este în jur, la decalajul faţă de galacticii Statelor Unite, care au valoare şi experienţă. Şi nu e numai cazul Statelor Unite, vedem Brazilia, Marea Britanie sau Italia. Aşa că suntem în situaţia în care adrenalina şi sângele de român poate face minuni. Concursul este concurs, important este să ne calificăm în cele patru finale pe care ni le-am asumat ca obiectiv... iar apoi, concursurile din finale sunt de la zero", a spus preşedinta.
Gimnastele române au şanse de a participa în finala pe echipe, în două finale pe aparate şi în finala la individual compus, este de părere Carmencita Constantin.
Şansele de a ne atinge obiectivul de calificare în patru finale le văd corect apreciate. În acelaşi timp, le văd cu emoţie, pentru că nu avem o tragere la sorţi extraordinară, se vede din documentele oficiale de la Jocuri că suntem în prima serie în competiţia de calificare pe echipe. Am fost totuşi arbitru internaţional şi n-aş putea să spun că este o tragere la sorţi care să nu ne dea noduri în stomac. Dar, prima serie are avantaje şi dezavantaje. Avantajul este că ele, ca sportive, nu văd nimic înaintea lor, adică nu au presiunea altor note. Apoi este dezavantajul că arbitrele sunt la începutul pixului pe tabletă şi că au timp să facă apoi analize. Deci suntem între dar încărcaţi de emoţii pozitive", a explicat ea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0346 secunde