Caz fără precedent în fotbal: FIFA a autorizat un jucător austriac cu piciorul amputat să joace cu o proteză

110
< 1 min citire
Caz fără precedent în fotbal: FIFA a autorizat un jucător austriac cu piciorul amputat să joace cu o proteză - martinhofbauer-1368372720.jpg
Un jucător austriac de 20 de ani cu un picior amputat, a primit din partea FIFA permisiunea de a evolua cu o proteză, relatează AFP.
Cazul este unul fără precedent în fotbal, și face trimitere la cel al atletului sud-african Oscar Pistorius.Martin Hofbauer, jucător al echipei UFC Miesenbach din prima divizie de amatori B, din Stiria, a rămas fără un picior, acesta fiindu-i amputat ca urmare a unui cancer.
Prin intermediul Ligii regionale, el s-a adresat federației austriece (OFB) pentru a obține permisiunea de a evolua cu o proteză.
OFB a sesizat FIFA, care a decis ca Hofbauer să devină primul fotbalist care poate să joace în meciurile oficiale cu o proteză.
Comisia medicală a FIFA și-a dat acceptul la 3 mai, cu condiția ca proteza să nu reprezinte un pericol pentru fotbalistul care o folosește și pentru ceilalți jucători.
De asemenea, înainte de fiecare meci arbitrul trebuie să verifice starea protezei.
Martin Hofbauer a recunoscut că a și jucat deja cu proteza. 
"Nimeni nu și-a dat seama că aveam proteză, era acoperită de jambieră și de gheată", a spus fotbalistul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0368 secunde