Ce spune Marcel Lică despre eliminarea Farului din Cupa României

663
Ce spune Marcel Lică despre eliminarea Farului din Cupa României - fotbalfarul-1348769978.jpg

Articole de la același autor

Eliminarea Farului din Cupa României nu este o mare surpriză. "Marinarii" ar fi putut însă presta un joc mai ambițios decât cel pe care l-au făcut, miercuri seară, la Brașov. 


Cu mai mult curaj, FC Farul ar fi putut împinge meciul de sub Tâmpa către prelungiri și penalty-uri, însă rezultatul (0-1) nu este tocmai rău, având în vedere că echipa de pe litoral nu a mai ajuns în această fază a Cupei României de ceva vreme. 
"A fost un joc echilibrat, în care, dacă aveam mai multă îndrăzneală, am fi obținut cu siguranță un rezultat favorabil. Poate că ne-a fost teamă prea mult de adversar, deși jocul arăta că se putea mai mult", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marcel Lică, președintele FC Farul adăugând apoi că cele câteva faze importante pe care constănțenii le-au avut în fața porții lui Taborda au fost irosite prea ușor: "În privința lui Stoianof, când a nimerit transversala, faza a fost precedată de o preluare nu tocmai corectă, pentru că, dacă își prelua bine mingea, avea ocazia să rămână singur cu portarul și să înscrie. Lipsa de concentrare și mai ales de îndrăzneală ne-a privat de un rezultat mai bun, puteam duce meciul în prelungiri și poate la loviturile de departajare". 


Deciziile arbitrilor, nerespectate
Lipsa de respect față de deciziile arbitrilor nu duc la nimic bun, lucru demonstrat atât în partida cu Otopeni, când antrenorul Alin Artimon a fost sancționat două etape, cât și în meciul cu Botoșani, la eliminarea lui Valentin Sandu, pentru proteste. 
"Sandu este un jucător care, din acest punct de vedere, al disciplinei, ne creează mari probleme. În campionatul trecut, a avut o grămadă de probleme de ordin disciplinar. Deși am vorbit cu el pe această temă, nu înțelege că trebuie să înceteze cu protestele la deciziile arbitrului. În meciul cu Botoșani, arbitrul i-a atras atenția în două rânduri să nu mai protesteze. După asta, el a protestat, a primit cartonașul galben, meritat, după care, la experiența lui, mai comite un fault, știind că are deja un galben. Sunt mâhnit, jucătorii nu înțeleg faptul că deciziile arbitrilor trebuie respectate", ne-a mai spus Lică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4885 secunde