Cinci constănțeni merg la Campionatul European pe echipe

634
Cinci atleți care reprezintă CS Farul Constanța au fost selecționați în lotul României care va participa la Campionatul European pe echipe, Liga I, întrecere care se desfășoară la Budapesta, pe 19 și 20 iunie.
Cei cinci sunt Andreea Ogrăzeanu (CSS Alexandria - Farul), care va concura la 100 m, 200 m și în ștafeta de 4X100 m, Nicoleta Grasu și Sergiu Ursu (Dinamo - Farul), la disc, Adrian Vasile (Farul - Rapid), la lungime, și Iulian Geambazu (Farul), la ștafeta de 4X400 m.
Lotul s-a alcătuit în urma Campionatelor Internaționale ale României, de la Constanța și Snagov, unde Ogrăzeanu s-a impus la 100 m și 200 m, Ursu a câștigat proba de disc, iar Vasile și Geambazu au cucerit medalii de argint la lungime, respectiv la 400 m și 200 m. Grasu nu a participat, concurând, în aceeași perioadă, la Oslo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5543 secunde