Cupa "Cuget Liber" la fotbal, etapa a patra

Comvex s-a desprins abia pe final

380
Doar două partide s-au jucat în etapa a patra a Cupei "Cuget Liber" la fotbal, ediția inaugurală. Dar ce meciuri! Ambele întâlniri au contat pentru Grupa B și au fost extrem de disputate.
Melody și Scuba au intrat primele în teren, iar campioana de la fotbal pe plajă a deschis relativ repede scorul, prin Halep. Melody n-a menținut, însă, ritmul, iar "scafandrii" au prins curaj și au egalat cu doar câteva minute înainte de finalul primei reprize, marcator Petric. După pauză, deși ocazii au mai fost la ambele porți, nu s-a mai înscris niciun gol, meciul încheindu-se nedecis, 1-1 (1-1), rezultat care menține în cursa de calificare în semifinale și pe Melody, și pe Scuba.
În celălalt joc al serii de luni, Cuget Liber s-a aflat la un pas de a furniza surpriza campionatului. Echipa noastră a ținut în șah pe marea favorită Comvex timp de 35 de minute, dar a căzut fizic și psihic pe final, încasând șapte goluri în numai un sfert de ceas. Așadar, 7-0 (0-0) pentru Comvex, pe lista puncherilor figurând Sima (3), Dan Cornea (2), Nedelcu și Dragoș Cornea.
Meciurile Cupei "Cuget Liber" la fotbal se dispută pe terenul sintetic din complexul FC Farul. Organizator este Redacția Sport, în parteneriat cu FC Farul, Direcția pentru Sport a Județului Constanța, Policlinica Iowemed, Pepsi, Complexul Cleopatra și Asociația Județeană de Fotbal.

Clasament
Grupa A: 1. Bergenbier (6 p), 2. Detectors (6 p), 3. Global (6 p), 4. Marinarii (0 p).

Grupa B: 1. Melody (7 p), 2. Scuba (7 p),
3. Comvex (6 p), 4. Eurostyle (3 p), 5. Cuget Liber (0 p).

Ocupantele primelor două poziții din grupe se califică în semifinale. În caz de egalitate, pentru departajare, se vor lua în calcul rezultatele directe, apoi golaverajul.

Etapa viitoare
(marți, 10 iunie):

Grupa A: Detectors - Bergenbier (ora 20), Global Systems - Marinarii (ora 21);

Grupa B: Eurostyle - Melody (ora 20), Comvex - Scuba (ora 21); Cuget Liber stă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.941 secunde