Constănțenii au dat iama în medaliile de la Naționale

517
Sportivii constănțeni participanți la Campionatul Național de tineret la tenis de masă, de la Buzău, au cucerit opt medalii. Eliza Samara (LPS "Nicolae Rotaru" CSS -Farul) a obținut singura medalie de aur a delegației dobrogene, în proba de simplu (în finală a dispus de Bernadette Szocs, de la CSM-LPS Bistrița). La dublu feminin, alături de colega de club Ioana Ghemeș, și la dublu mixt, împreună cu Ovidiu Ionescu (CSM Buzău), Eliza a luat argintul.
Vicecampioni, la dublu masculin, au devenit și constănțenii Lucian Munteanu (LPS - Farul) și Bogdan Simion (CSV 2004 Tomis - Tenis de Masă), în vreme ce același Munteanu, Cristina Hârâci (ambii la simplu), "dublul" Hârâci - Ana-Maria Sebe și "dublul" mixt Hârâci - Munteanu au cucerit medaliile de bronz.
În urma Naționalelor, la Buzău a avut loc și o selecție pentru definitivarea loturilor de seniori ale Româ0niei care vor participa la Campionatul European de la Ostrava (11 - 19 septembrie). Din partea Constanței vor mai evolua la întrecerea din Cehia (alături de titularii Eliza Samara și Constantin Cioti) Iulia Necula și Cristina Hârâci (clasate pe primele două locuri la selecție). La trial a participat și Lucian Munteanu, care nu a obținut însă verde pentru Euro.
Antrenorii constănțenilor sunt Viorel Filimon, Liliana Sebe și Stelian Hașoti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 Iulie 2010
Stire din Sport : România e în semifinale
Pagina a fost generata in 0.8351 secunde